x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Constănţean întors recent din Africa, dus la "Matei Balş" pentru a fi testat de Ebola

Constănţean întors recent din Africa, dus la "Matei Balş" pentru a fi testat de Ebola

de Agerpres    |    30 Oct 2014   •   16:58
Constănţean întors recent din Africa, dus la "Matei Balş" pentru a fi testat de Ebola
UPDATE. Prof. dr. Adrian Streinu-Cercerl, managerul Institutului Național Matei Balș, a declarat pentru Jurnalul Național că pacientul încă nu a ajuns la București. Din momentul sosirii pacientului în institut, sunt necesare patru ore pentru aflarea rezultatelor la testele care să stabilească diagnosticul infecție cu Ebola. El a mai declarat că după ora 22, institutul va informa printr-un comunicat rezultatele testelor. Profesorul Adrian Streinu-Cercel a mai precizat că, din informațiile primite până acum, pacientul nu întrunește condițiile pentru o infectare cu Ebola.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din MAI, Raed Arafat, a declarat că un bărbat din Constanţa, sosit recent dintr-o ţară africană, va fi dus joi la Institutul "Matei Balş" din Bucureşti, adăugând că suspiciunea de Ebola în cazul lui este extrem de mică, dacă există.

"Suspiciunea este una extrem de minoră, dacă există. Pacientul vine dintr-o ţară care este anunţată că este liberă de Ebola. Simptomatologia nu este tipică Ebola. Dacă am înţeles corect, este vorba de hematurie şi febră. Nu există alte aspecte care ar trebui să ne facă să ne speriem mai mult. O să îl aducem la Bucureşti pentru investigaţii", a precizat Arafat.

×
Subiecte în articol: matei bals suspiciune ebola