x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Costanda a vîndut jumătate din Satul Francez

Costanda a vîndut jumătate din Satul Francez

de Veronica Micu    |    16 Iul 2008   •   00:00
Costanda a vîndut jumătate din Satul Francez

12:20 • Omul de afaceri Costică Costanda a vîndut mai mult de jumătate din satul francez dezvoltatorului imobiliar grec Raptis Kavouras. Potrivit The Money Channel, tranzacţia a fost realizată pentru suma de 68 de milioane de euro.



Omul de afaceri Costică Costanda a vîndut mai mult de jumătate din satul francez dezvoltatorului imobiliar grec Raptis Kavouras. Potrivit The Money Channel, tranzacţia a fost realizată pentru suma de 68 de milioane de euro.


TRANZACŢIE. Costică Constanda a preluat o suprafaţă de 2,8 hectare din Satul Francez în schimbul terenului din Parcul Bordei. Acesta anunţase că va dărîma construcţiile existente pentru a construi altele noi. Grecii de la Raptis Kavouras au confirmat cumpărarea a 1,6 hectare de teren, însă nu au oferit detalii privind proiectele pe care le vor dezvolta aici. Raptis Kavouras a fost înfiinţată în 1978 şi este deţinută de doi ingineri constructori din Grecia, Dimitris Raptis si Kyriakos Kavouras. Firma a dezvoltat, pana in prezent, peste 200 de proiecte rezidenţiale în Grecia.

×
Subiecte în articol: observator