x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cotaţiile la gaze sunt în scădere în Europa graţie cererii reduse a clienţilor industriali

Cotaţiile la gaze sunt în scădere în Europa graţie cererii reduse a clienţilor industriali

de Redacția Jurnalul    |    04 Dec 2023   •   22:15
Cotaţiile la gaze sunt în scădere în Europa graţie cererii reduse a clienţilor industriali

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au scăzut luni cu până la 5,3%, după două zile de creştere, în condiţiile în care cererea redusă de combustibil ajută la protejarea stocurilor, transmite Bloomberg.

În jurul orei 2:25 p.m., la hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, cotaţiile futures la gaze naturale cu livrare în luna ianuarie erau în scădere cu 3,9%, până la 41,78 euro pentru un Megawatt-oră.

Piaţa este din nou încrezătoare că Europa va termina iarna cu rezerve suficiente de gaze în condiţiile în care preţurile au înregistrat o variaţie limitată, în pofida temperaturilor scăzute. Pe ansamblu, cererea de gaze se dovedeşte a fi una redusă în contextul unui mediu macroeconomic pesimist, ceea ce sugerează că perspectivele unei creşteri semnificative a consumului din partea clienţilor industriali sunt reduse în viitorul apropiat.

Chiar dacă cererea din partea sectorului industrial şi-a revenit cu 9% faţă de situaţia din luna noiembrie a anului trecut, când preţurile record la gaze au forţat clienţii industriali să îşi diminueze consumul pe timpul iernii, este în continuare sub 22% sub media multianuală pentru acest moment al anului, subliniază Tom Marzec-Manser, analist la ICIS.

Este posibil ca preţurile să continue să scadă, până sub pragul de 40 de euro pentru un Megawatt-oră, "având în vedere creşterea puternică a producţiei de energie eoliană şi revizuirea în sus a temperaturilor", susţin şi analiştii de la EnergyScan.

Potrivit firmei de prognoze meteo Maxar Technologies Inc, vremea în regiunea cuprinsă între Londra şi Berlin urmează să se îmbunătăţească spre sfârşitul săptămânii. Asta va pune continentul într-o poziţie confortabilă pentru cea de-a doua iarnă fără gaze naturale ruseşti. Până acum cantităţile de gaze scoase din depozite au fost mai mici comparativ cu situaţia din anii anteriori.

×
Subiecte în articol: cotatii gaze europa