x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cum poți plăti taxa de pod Fetești – Cernavodă

Cum poți plăti taxa de pod Fetești – Cernavodă

21 Iul 2015   •   09:03
Cum poți plăti taxa de pod Fetești – Cernavodă
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

CNADNR anunță șoferii că începând cu data de 30.04.2015 plata tarifului de trecere pentru podurile peste Dunăre între Fetești și Cernavodă se realizează prin intermediul achitării tarifului în benzinării sau prin SMS.

”Având în vedere că suntem în plină perioadă de concedii, și că în ultima vreme, la podul de la Fetești, punctul de trecere cu plată cash a fost cel mai solicitat, înregistrându-se cozi în anumite perioade de timp, recomandăm conducătorilor auto, care merg spre litoral, să achite tariful de trecere de la stația de taxare Fetești prin SMS sau prin plata in benzinării. Îi sfătuim pe toți șoferii să folosească aceste variante deoarece nu vor mai opri pe pod, putând trece pe benzile semnalizate cu mesajul “e-Tarif” cu o viteză de maxim 50 km/h. Având în vedere noutatea sistemului alternativ de plată (SMS și benzinării) și faptul că el nu este încă foarte cunoscut de către conducătorii auto, faem un apel la mass media, și mai ales la posturile de radio, care sunt atât de ascultate în mașini, să ne ajute cu popularizarea acestor variante de plată. De exemplu, folosind plata în benzinărie, poți trece rapid pe pod și poți plăti chiar și a doua zi, până la ora 24”, se precizeaza in comunicatul CNADNR.


Trei modalități de achitare a tarifului de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Fetești și Cernavodă:

 tariful poate fi achitat la stații de distributie a carburanților aparținând OMV, PETROM, MOL, ROMPETROL (stațiile la care se poate achita tariful fiind disponibile pe siteul CNADNR www.cnadnr.ro)

 prin SMS la numărul 7577 (număr disponibil în rețelele de telefonie mobilă ORANGE ROMÂNIA, VODAFONE ROMÂNIA, TELEKOM MOBILE și RCS&RDS)

 cash la stația de taxare Fetești
.
Dacă se optează pentru achitarea tarifului de trecere la distibuitorii autorizați sau prin SMS, acesta trebuie achitat, de regulă, înainte de utilizarea podurilor sau până la ora 24.00 a zilei următoare trecerii.

Dacă se optează pentru achitarea tarifului de trecere cash la stația de taxare Fetești, se vor utiliza porțile prevăzute cu bariere și agenți încasatori, semnalizate corespunzator. Tariful de trecere achitat la distribuitorii autorizați sau prin SMS și care nu a fost utilizat rămâne valabil 12 luni de la data achitării.

Utilizatorii sunt rugați, ca la achitarea tarifului de trecere, să verifice datele pe care le transmit prin SMS sau care sunt înscrise pe documentul emis de catre distribuitorii autorizați ai CNADNR, înainte de a certifica prin semnătură corectitudinea acestora, corecția ulterioară a unui număr de înmatriculare înscris eronat realizandu;se doar în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.

Un tarif de trecere achitat după expirarea termenului prevăzut de legislația în vigoare (după ora 24.00 a zilei următoare trecerii) nu poate fi luat în considerare pentru trecerea în cauză, în această situație urmând a se încheia un proces verbal de contravenție.

Informații privind achitarea tarifului de trecere se regăsesc și pe site;ul CNADNR www.cnadnr.ro la secțiunea Peaj Fetești (e;Tarif).

Pentru a nu se crea confuzii în privința achitării tarifului de trecere pentru utilizarea podurilor între Fetești și Cernavodă) prin intermediul SMS, CNADNR SA descrie în continuare pașii pe care un utilizator trebuie să-i urmeze:

1 - se trimite la 7577 textul care conține numărul de înmatriculare și categoria tarifară corespunzătoare tipului de vehicul (1,2,3 sau 4). Exemplu pentru autoturism: B54AJV 1;
2 - se va primi un mesaj prin care se cere să se confirme achiziția (mesajul va conține informații detaliate despre achiziție, inclusiv costul total);
3 - pentru confirmarea achiziției, se trimite la numărul 7577 un mesaj cu textul DA, ulterior primirii mesajului de la pasul 2 în maxim 3 ore;
4 - se va primi un mesaj de confirmare a achiziției ce va conține seria peajului, categoria acesteia, numărul de înmatriculare pentru care a fost emis și data la care perioada de valabilitate expiră.

Precizări suplimentare:

Prin SMS se poate achita tariful doar pentru 1 trecere;
Prin SMS se poate achita tariful doar pentru vehicule înmatriculate în România;
Prin SMS nu se poate achita tariful dacă solicitarea este inițializată din afara teritoriului României;

În cazul în care se trimite textul în alt format, decat cel prevăzut la pasul 1, acesta nu va fi luat în considerare. Detalii privind costul total al achitării tarifului prin SMS este comunicat utilizatorului în mesajul text prevăzut la pasul 2 (costul total cuprinde și costul generat de utilizarea serviciului de mesaje scurte). Utilizatorul nu poate considera tariful achitat dacă nu a primit mesajul de confirmare prevăzut la pasul 4.

Categoriile tarifare asociate tipului de vehicul:

1 - Autoturism/Marfă MTMA<=3,5 tone
2 - Marfă 3,5 tone3 - Marfă MTMA>=12 tone, <=3 axe / Autocar
4 - Marfă MTMA>=12 tone, >=4 axe

Pentru informații suplimentare referitoare la categoriile tarifare se poate trimite la numărul 7577 un mesaj cu textul INFO (0,05 EUR+TVA/SMS trimis) .

Pentru cartelele preplătite nu se aplica TVA, achiziția fiind efectuată numai dacă există disponibil creditul necesar.

Dacă după transmiterea unui mesaj către numarul 7577 nu se primește niciun mesaj este posibil ca pe acel număr de telefon să existe eventuale restricții, motiv pentru care va trebui ca utilizatorul să ia legătura cu call centerul operatorului. de telefonie mobilă pentru mai multe detalii.

Benzile destinate fiecărui mijloc de plată sunt semnalizate corespunzător și se recomandă informarea, din timp, a utilizatorilor privind semnificația acestora.
 

×
Subiecte în articol: taxa de pod Fetești – Cernavodă