x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Custodele Coroanei României, Margareta, l-a felicitat pe Împăratul Naruhito

Custodele Coroanei României, Margareta, l-a felicitat pe Împăratul Naruhito

01 Mai 2019   •   12:05
Custodele Coroanei României, Margareta, l-a felicitat pe Împăratul Naruhito

Custodele Coroanei române, Margareta, a trimis miercuri suveranului nipon, Împăratul Naruhito, o scrisoare cu ocazia succesiunii sale la Tronul Japoniei, căruia i-a transmis "cu admiraţie şi emoţie, alese felicitări şi sincere urări de sănătate, fericire şi pace".
Custodele Coroanei române a evocat legăturile istorice dintre Japonia şi România şi a urat, în numele Casei Regale a României, "succes în importanta misiune a Majestăţii Sale în serviciul poporului japonez, pentru progres, unitate a poporului, armonie şi prosperitate", se precizează într-un comunicat al Casei Regale transmis miercuri AGERPRES.
Majestatea Sa Margareta s-a întâlnit cu Împăratul Naruhito de trei ori în ultimii cincisprezece ani, în cadrul unor sărbători regale la Madrid, Luxemburg şi Stockholm, se arată în comunicat.
Relaţiile diplomatice ale României cu Japonia au fost stabilite în anul 1917, în timpul domniei Regelui Ferdinand I şi a Împăratului Yoshihito.
Prima vizită regală română în Japonia a avut loc în anul 1920, când Principele Moştenitor Carol a vizitat Tokyo. Familia Regală română a vizitat Japonia în anul 2003, se mai arată în comunicat.
Noul împărat al Japoniei, Naruhito, în vârstă de 59 de ani, a urcat miercuri pe Tronul Crizantemei, după abdicarea tatălui său, Akihito, căruia i-a adus un omagiu, salutând moştenirea pacifistă şi apropierea de popor a predecesorului său şi promiţând totodată să continue pe acest drum, în primul său discurs rostit în calitate de suveran, informează agenţiile internaţionale de presă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Naruhito Margareta