x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Daniel Pancu a fost condamnat la zece luni de închisoare cu suspendare

Daniel Pancu a fost condamnat la zece luni de închisoare cu suspendare

de Mediafax    |    02 Dec 2011   •   11:13
Daniel Pancu a fost condamnat la zece luni de închisoare cu suspendare

Magistratii de la Judecatoria Iasi l-au condamnat, astazi, pe atacantul echipei Rapid, Daniel Pancu, la zece luni de inchisoare cu suspendare pentru conducere sub influenta alcoolului. Atacantul poate face apel la aceasta decizie.

Conform anchetatorilor, in noaptea de 21 spre 22 decembrie 2008, in jurul orei 01:20, Pancu se afla la volanul unei masini care rula in zona Nicolina. Un echipaj de Politie a observat ca autoturismul a intrat pe strada Salciilor, desi exista un indicator cu "Accesul interzis". Politistii au oprit vehiculul si au inceput sa-l ia la intrebari pe Pancu.

Anchetatorii au afirmat ca fotbalistul a recunoscut initial ca a consumat un litru de vin inainte de a urca la volan. Politistii au mentionat ca Pancu a fost testat dupa aproape o ora cu aparatul etilotest si a reiesit ca avea o alcoolemie de 1,36 miligrame pe litru alcool pur in aerul expirat.

Dupa preluarea probelor biologice, acesta avea o alcoolemie de 2,30 grame la mie in sange.

Atacantul echipei Rapid, Daniel Pancu, a declarat, astazi, pentru ProSport, ca evenimentul in urma caruia a fost condamnat la zece luni de inschisoare cu suspendare l-a ajutat, facandu-l sa deschida mai bine ochii in viata, adaugand ca a facut recurs la decizia Judecatoriei Iasi.

"Mie imi pare rau ca au trecut trei ani de la acel eveniment neplacut pana la o decizie. Am facut recurs si nu conteaza daca decizia va veni dupa inca un an. In orice caz vreau sa spun ca acel moment m-a ajutat si m-a facut sa deschid ochii mai bine in viata", a spus Pancu.

×