x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator De miercuri, Ministerul Sănătăţii va transmite zilnic informaţiile referitoare la evoluţia pandemiei de COVID-19

De miercuri, Ministerul Sănătăţii va transmite zilnic informaţiile referitoare la evoluţia pandemiei de COVID-19

09 Mar 2022   •   12:35
De miercuri, Ministerul Sănătăţii va transmite zilnic informaţiile referitoare la evoluţia pandemiei de COVID-19

Ministerul Sănătăţii va începe să transmită de miercuri, odată cu încetarea stării de alertă sanitară pe teritoriul României, informaţiile referitoare la evoluţia pandemiei de COVID-19.

"Începând de astăzi, informaţiile referitoare la evoluţia situaţiei legate de COVID-19 vor fi transmise, zilnic, în jurul orei 13,00, de la nivelul Ministerului Sănătăţii", a anunţat Grupul de Comunicare Strategică.

Starea de alertă a fost ridicată, începând de miercuri, pe teritoriul României.

România s-a aflat în stare de alertă sanitară timp de aproape doi ani, din 15 mai 2020 şi până pe 8 martie 2022.

Cinci valuri pandemice au fost pe teritoriul ţării în această perioadă, fapt care a impus măsuri de protecţie sanitară.

Miercuri au fost anunţate 4.176 de cazuri de persoane infectate cu SARS-CoV-2, înregistrate în ultimele 24 de ore, şi au fost raportate 62 de decese, dintre care unul anterior intervalului de referinţă. 

×
Subiecte în articol: ministerul sănătăţii