x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Declarația miniștrilor inițiativei B9: Operaționalizarea noilor Grupuri de Luptă, prioritate majoră

Declarația miniștrilor inițiativei B9: Operaționalizarea noilor Grupuri de Luptă, prioritate majoră

14 Oct 2022   •   18:41
Declarația miniștrilor inițiativei B9: Operaționalizarea noilor Grupuri de Luptă, prioritate majoră

Operaționalizarea noilor Grupuri de Luptă rămâne o prioritate majoră, în vederea asigurării unei posturi aliate credibile, iar legătura transatlantică rămâne indispensabilă pentru consolidarea unei posturi credibile de descurajare și apărare, se arată în declarația miniștrilor din formatul B9.

Ministrul Apărării Vasile Dîncu a co-prezidat vineri, la Bruxelles, alături de ministrul apărării din Polonia Mariusz Błaszczak, reuniunea în format București 9 (B9), organizată în marja Reuniunii miniștrilor apărării din statele membre NATO, având ca invitați pe Secretarul american al apărării și Secretarul General NATO Jens Stoltenberg.

„Am împărtășit preocupările noastre privind situația actuală de securitate și implicațiile recentelor acțiuni escalatorii ale Federației Ruse, procesul de mobilizare militară parțială și anexarea ilegală și ilegitimă a teritoriilor ucrainene și am condamnat bombardamentele masive executate de Rusia, așa cum a fost subliniat și în Declarația comună a celor nouă președinți ai formatului București 9, susținută și de Macedonia de Nord și Muntenegru, din 11 Octombrie 2022”, se arată în declarația comună adoptată la finalul reuniunii.

În document se mai arată că statele B9 rămân angajate în acordarea sprijinului politic și practic pentru Ucraina, în vederea consolidării capacității sale de apărare în fața agresiunii Rusiei.

Miniștrii apărării susțin că sunt angajați să continue implementarea deciziilor Summit-ului NATO de la Madrid privind întărirea posturii de descurajare și apărare a NATO pe Flancul Estic, de la Marea Baltică la Marea Neagră, precum și adaptarea pe termen lung a acesteia.

„Ne bazăm pe Aliați să continue implementarea angajamentelor asumate și să contribuie cu forțe suplimentare robuste, cu nivel ridicat de operativitate, pe Flancul Estic, care să poată fi redimensionate de la nivel grupurilor de luptă existente, până la nivel brigadă, la nevoie, susținute de forțe de întărire credibile și rapid dislocabile, cu echipament prepoziționat și capacitate consolidată de comandă și control. Operaționalizarea noilor Grupuri de Luptă rămâne o prioritate majoră, în vederea asigurării unei posturi aliate credibile, coerente și integrate. Legătura transatlantică rămâne indispensabilă pentru consolidarea unei posturi credibile de descurajare și apărare”, se mai precizează în document.

Statele membre ale iniţiativei București (B9) sunt: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Ungaria.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: vasile dincu