Deputatul Dan Bordeianu a fost trimis în judecată de către DNA fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Principalul inculpat în dosar este primarul comunei Deleni (Vaslui), Vasile Zamfir, care ar fi decontat 17 facturi pentru efectuarea de lucrări pentru alimentarea cu apă şi amenajare de poduri şi podeţe, deşi aceste lucrări nu au fost conforme cu proiectul şi nici finalizate. Prejudiciul este estimat de procurori la 4.000.000 lei. Beneficiara acestor deconturi fictive a fost firma lui Dan Bordeianu, ales ca deputat a doua oară din partea PNL, acum deputat PSD. Bordeianu va da cu ochii de judecător după 30 de ani, el fiind condamnat în 1985 pentru un viol pe care l-a comis împreună cu alţi doi tineri. Fiind minor la data săvârșirii faptei, Bordeianu a petrecut 5 ani în şcoala de corecţie de la Târgu Ocna, lucru ce nu pare să fi dăunat carierei sale politice ulterioare.