x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator „Nu știam cât vom sta acolo". Primul dialog al premierului cu românul eliberat din Yemen

„Nu știam cât vom sta acolo". Primul dialog al premierului cu românul eliberat din Yemen

de Redacția Jurnalul    |    24 Ian 2025   •   09:45
 „Nu știam cât vom sta acolo". Primul dialog al premierului cu românul eliberat din Yemen
Sursa foto: Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a avut o discuție la telefon cu românul eliberat recent din captivitatea rebelilor Houthi din Yemen, pe care a postat-o pe TikTok.

În dialogul informal, cei doi au vorbit despre perioada dificilă a detenției.

Ciprian i-a explicat premierului că a rezistat pentru că nu știa cât va dura captivitatea, trăind „de la o lună la alta".

„Ce faci Ciprian, cum ești?”, întreabă premierul.

„Foarte bine. Acum sunt bine”, este răspunsul.

„Ia zi, Cipriane, cum ai rezistat, a fost greu?”, se interesează Ciolacu.

„Da, dar ne-a ajutat faptul că nu am știut că o să stăm aici atâtea luni. Am stat așa, de la o lună la alta”, vine răspunsul.

„Mă bucur mult Ciprian. A durat atât de mult, dar important e că am reușit și suntem toți acasă. Sănătate multă și orice ai nevoie ținem legătura în perioada următoare. Mă bucur mult că ai venit acasă, bravo”, îi transmite premierul.

Românul ținut ostatic de rebelii Houthi timp de peste un an a ajuns în Bulgaria.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu yemen roman eliberat