x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Din Navodari la bulgari, cu romani si cu tatari

Din Navodari la bulgari, cu romani si cu tatari

de Dana Andronie    |    Claudia Daboveanu    |    11 Aug 2005   •   00:00
Din Navodari la bulgari, cu romani si cu tatari

Din 27 iunie a.c., se receptioneaza pe 102,1 FM un post de radio care bate din Navodari pan-la bulgari: Vox Radio Costinesti. Transmite cam orice, mai putin manele. Se cuvine sa te duci cu un cadou, cand vizitezi prima oara un nou-nascut. "Bebelusul" nostru n-are nici doua luni si isi face simtita prezenta pe tot Litoralul romanesc, ba chiar un pic mai incolo de granita cu vecinii de la sud. Tot ce se transmitea prin difuzoarele din jurul Obeliscului "gadila" placut auzul. Nu stiam de unde se emite ce auzeam, asa ca am intrebat jandarmii de pe plaja daca e vreun studio de radio prin apropiere. Suspiciosi, gardienii nu ne-au aratat directia decat cand le-am spus ca suntem de la Jurnalul National. Chiar la cateva zeci de metri de Obelisc, acolo e "maternitatea" in care s-a nascut Vox Radio Costinesti. Darul nostru de bun venit in lumea FM consta in aceste randuri, insotite de un racoros (doar pe timp de vara) "La multi ani in eter!".

INGREDIENTE. Alt post de radio?, poate va-ntrebati. Ei bine, da, altul. Cu o reteta speciala pentru mare. Daca vreti sa aflati ingredientele, luati de cititi intai ce NU contine aceasta reteta speciala: manele, muzica populara, stiri panicoase si inregistrari. In schimb, putem conta pe patru minute de stiri din ora-n ora, revista presei, invitati de seama, muzica buna, mondenitati, concursuri, interactivitate, evenimente, publicitate. Totul ancorat in cea mai pura realitate pontica. Pana si campaniile "Cultura vs gunoi" si "Marea dependenta" le-au initiat pentru ca gunoaiele si drogatii exista, iar celor de la Vox Radio Costinesti nu le e nici frica, nici rusine sa puna degetul pe rani dureroase. OK, dar ce se-ntampla cand parsivul septembrie galben da peste noi, alungand turistii? Vox Radio va tacea? Pai... nu! Din toamna pana-n primavara, va emite 24 de ore din 24, ca-n plin sezon estival. Ce, daca-i frig, lumea nu vrea stiri si muzica?

DJ ANDREI. Cine-or fi cei multi care pun umarul ca toate astea sa iasa bine? Or avea experienta sau sunt novici intr-ale presei audio? Si una, si alta. Adica, si unul, si altul. Pentru ca sunt numai doi. Da’ buni. Ca sa spulberam ceata in care v-am bagat, Laufer Bari e sufletul si jumatate din trupul noului post de radio. Mananca aceasta meserie pe paine de noua ani si are grija de Andrei Stroescu, noul cooptat in echipa. De o luna, Andrei e beat de pasiunea pentru radio. Inainte, ar fi putut sa se-mbete de-a dreptul, pentru ca a fost barman in Insula Ovidiu. Laufer "l-a citit" ca are date de om de radio si... iata-l pe Andrei in postura de DJ. "E serios, are mult bun-simt, e dispus sa-nvete totul din mers, nu-i branza buna in burduf de caine, asa cum sunt multi din generatia lui. Il ajuta mult si faptul ca este student la Actorie. Te rog sa nu scrii nimic despre mine, eu sunt omul din umbra, ei sunt vedetele", imi spune sefa lui Andrei si-a lui Laufer. O sefa tanara si frumoasa, care-si lauda angajatii, nu-i face de doua parale-n fata strainilor, chiar daca mai gresesc uneori.

DJ DE CINCI STELE. Laufer Bari a trait in 30 de ani cat altii intr-o 100. Este tatar si om de radio cu state vechi. Andrei Gheorghe i-a deschis portita spre calea undelor. "Cantam la Melody din Mamaia, iar Gheorghe m-a vazut si m-a chemat in emisiunea lui. Pe-atunci era la Radio Sky din Constanta si realiza «Vineri 13». Mi-a placut foarte mult de el. Acum nu mai este ceea ce a fost. Prefer sa-l tin viu in amintirea mea asa cum era la inceput", imi povesteste Laufer. A intrat in "Vineri 13", s-a contrat la microfon cu Gheorghe si a castigat. O emisiune. Acesta a fost debutul unui tatar in radio. Pe moment ce inaintam in camerele secrete ale vietii lui Laufer, realizam ca am in fata un om cu o biografie-fluviu. La doar 15 ani a prins o bursa de merit si a plecat in Sudan, iar la 24 a ajuns in Egipt, la Sharm El-Sheikh, ca DJ de hotel de cinci stele. "Am fost acolo unde a cazut bomba. Am stat un an si am strans bani cat sa-mi fac un studio, in Constanta. Insa, dupa un an, partenerul mi-a dat teapa. Am fost nevoit sa o iau de la capat."

TATARUL SI SCRIE. A trecut pe la TV Neptun, unde s-a ocupat si de cultura, si de prostituate. S-a descurcat atat de bine in televiziune, incat a preluat si carma postului de radio Neptun. A stat in scaunul de director de programe pana a simtit ca "ma transform in meduza". Sub deviza "Stabilitatea e relativa precum timpul", Laufer Bari a parasit postul (Sky) pentru a intra in Vox Costinesti. Unde, de altfel, ne-am si cunoscut. Vazut, muncit, plecat. Aceste trei cuvinte au functionat (si inca mai functioneaza) peste tot pe unde a preumblat (sau preumbla) tatarul, fie pe calea undelor, fie pe micul ecran, fie la gazeta. Da, Laufer Bari si scrie. Patru luni a acoperit doua pagini din 16 dintr-un cotidian constantean, "Independentul color", care nu mai exista. Nu din cauza lui...

Laufer are planuri... viabile de viitor. Isi scoate o revista despre "advertising low cost" (pentru necunoscatori, in traducere libera, publicitate cu costuri reduse) si isi va construi o casa. De productie. "Vreau sa produc muzica romaneasca de export. Romania nu inseamna doar O-Zone sau Morandi", mi-a spus cu patima tatarul. Apoi s-a ridicat de pe scaun pentru a lua microfonul in primire din cutia cu chibrituri (a se citi studioul). Laufer mi-a "furat" colega, pe Claudia. Au iesit, impreuna, in eter pentru a informa poporul (din vacanta) despre tot ceea ce misca pe Litoral. "Salutare natiunii in statiune", a inceput DJ Bari. Claudia s-a simtit ca la ea acasa in "camaruta" tatarului. Au vorbit, au ras, dar au dezbatut si probleme serioase. "Sa curatam plaja de gunoaiele muzicii! Hai sa folk you!", a incheiat Laufer interventia, in tandem, pe calea undelor. "Cum a fost?" "Excelent. De cand imi doream sa intru in eter!" "Te asteptam, in fiecare zi." Claudia era fericita, i se implinise un vis mai vechi, dupa cum aveam sa aflu mai tarziu, la o cafea. Ce zi! A fost ziua Claudiei!

I-A FACUT PE MANELISTI SA CANTE FOLK
Laufer Bari (foto) s-a ocupat de dotarea studioului Doctorului Costi Ionita. "A mers bine treaba cat timp a cantat rock. Insa cand s-a apucat de manele, am plecat. Lui Costi nu-i venea a crede ca renunt la un asemenea job. M-a intrebat daca vreau sa mor prost si sarac. I-am raspuns ca vreau sa mor fericit!" Bun principiu! Si nici n-a murit de foame... Laufer face doar ceea ce-i place, iar daca mai si castiga ceva, atunci viata e si mai minunata! A facut o trupa dance, doar pentru a demonstra ca acest gen suna bine si in limba romana. Nu exista pe-atunci formatia Class... A castigat pariul si a tot demonstrat de atunci ca poti sa faci ce vrei... Doar sa vrei! Impreuna cu partenerul de radio, Andrei, au mers la un "concert" de manele pentru a sustine un recital. Si-a inceput cantarea cu ritmuri pe care se dansa doar din buric. S-a oprit brusc si i-a intrebat pe cei din public: "Pentru asta ati venit?". "Da", au raspuns toti in cor. "Ei bine, puteti sa plecati, noi nu vom canta asa ceva." Au cantat muzica folk, dar nici un "manelist" n-a plecat. Ba chiar l-au acompaniat pe Laufer la "Blues-ul studentului". "Cand te gandesti ca toti erau manelisti! Trebuie sa le oferi oamenilor alternativa. Noi le-am aratat ca le place si altceva decat manele. Tinerei generatii din ziua de astazi ii lipseste atitudinea", mi-a spus pe un ton serios Laufer Bari. Stie tatarul ce stie...

×
Subiecte în articol: observator radio andrei laufer bari laufer bari