x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator DNA acceptă ca Udrea să pună drept garanţie pentru cauţiune două terenuri din Băile Boghiş

DNA acceptă ca Udrea să pună drept garanţie pentru cauţiune două terenuri din Băile Boghiş

19 Noi 2015   •   14:58
DNA acceptă ca Udrea să pună drept garanţie pentru cauţiune două terenuri din Băile Boghiş

Procurorii DNA au admis cererea Elenei Udrea de instituire a unei garanţii asupra a două terenuri din staţiunea Băile Boghiş, în contul cauţiunii de 5 milioane lei, instituite în dosarul în care este acuzată că a primit mită de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu.

"La data de 13 noiembrie 2015, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au admis cererea inculpatei Udrea Elena Gabriela de instituire a unei garanţii reale imobiliare asupra imobilelor SC Băi Boghiş SRL (două terenuri având suprafeţe de 67.258 mp, respectiv de 15.917 mp şi construcţiile aferente) pentru constituirea cauţiunii de 5.000.000 lei, stabilită prin ordonanţa din data de 30.10.2015 şi au dispus luarea măsurii asiguratorii constând în indisponibilizarea bunurilor imobile ale SC Băi Boghiş SRL, bunuri în valoare de 5.000.000 lei", se arată într-un comunicat al DNA remis joi AGERPRES.

DNA arată că, potrivit dispoziţiilor legale, cauţiunea poate fi depusă de Elena Udrea sau de un substituit procesual al acesteia.

"Precizăm că, la data de 12 noiembrie 2015, asociaţii SC Băi Boghiş SRL au hotărât constituirea unei garanţii reale imobiliare asupra bunurilor imobile ale societăţii în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie în vederea constituirii de către Udrea Elena Gabriela a cauţiunii stabilite prin Ordonanţa din data de 30.10.2015", mai transmite DNA.

În acest dosar, procurorii o acuză pe Elena Udrea de luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată, instigare la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine, efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia ori încheierea de tranzacţii financiare utilizând informaţiile în virtutea funcţiei, spălare de bani în formă continuată, fals în declaraţii de avere în formă continuată (cu referire la declaraţiile de avere din perioada 2009 - 2012).

Elena Udrea este acuzată că, în 2010, în calitate de ministru şi de persoană cu funcţie de conducere în partid, având influenţă asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei şi ai SC Hidroelectrica SA, a pretins de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu suma de 5 milioane USD, pentru a asigura firmei controlate de acesta derularea, în continuare, a contractului bilateral de vânzare-cumpărare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA.

Banii ar fi fost daţi prin intermediul lui Radu Budeanu, fondatorul tabloidului Cancan.

Procurorii mai spun că Elena Udrea s-ar fi folosit de influenţa pe care o avea ca ministru pentru a cumpăra prin interpuşi, sub preţul pieţei, o vilă pe litoral, pe care ar fi renovat-o cu bani de la compania deţinută de Bogdan Buzăianu.

×
Subiecte în articol: cautiune elena udrea terenuri boghis