x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator DNA l-a avut în mână pe Iordache, dar i-a dat drumul

DNA l-a avut în mână pe Iordache, dar i-a dat drumul

de Iulia Barbu    |    04 Dec 2012   •   21:29
DNA l-a avut în mână pe Iordache, dar i-a dat drumul
În 2011, afaceristul a primit NUP pentru spălare de bani şi evaziune fiscală.
Potrivit lumeajustietie.ro, procurorii anticorupţie nu s-au atins de Nelu Iordache până la intervenţia Comisiei Europene şi OLAF. În 2011, afaceristul a primit NUP pentru spălare de bani şi evaziune fiscală în cazul prejudicierii statului cu 23 de milioane de lei, în contractul dintre Aeroportul Băneasa - Romstrade şi alte trei firme apropiate PDL.

A fost nevoie de o reclamaţie depusă la Comisia Europeană şi de o sesizare OLAF pentru ca procurorii DNA să ia o măsură împotriva omului de afaceri Nelu Iordache, patronul companiilor Romstrade şi Blue Air. Afaceristul a fost pus sub învinuire, reţinut şi apoi arestat într-un dosar de deturnare de fonduri, constituit în urma unei plângeri depuse de constructorul Monteadriano Engenharia e Construcao SA la Comisia Europeană, în care compania a sesizat că nu a primit banii de la partenerul Romstrade, pentru lucrările de construcţie a primului tronson din Autostrada Arad – Nădlac. Aşadar, problemele pentru Nelu Iordache au apărut abia după ce o companie din Portugalia, ţara de origine a lui Jose Manuel Barroso, a depus o reclamaţie la Comisia Europeană, condusă de acelaşi Manuel Barroso. Totuşi, înainte de a fi arestat în dosarul privind deturnarea de fonduri europene, DNA l-a avut în mână pe Nelu Iordache, dar nu a luat nici o masură împotriva acestuia.

Omul de afaceri a fost cercetat în 2011 de DNA pentru evaziune fiscală, spălare de bani şi dare de mită, într-o cauză în care statul român a fost prejudiciat cu peste 23 de milioane de lei. Este vorba despre un dosar în care procurorii DNA au efectuat cercetări cu privire la suplimentarea fondurilor alocate unor lucrări de reparaţii şi modernizare la Aeroportul Aurel Vlaicu (Băneasa) din Bucureşti, efectuate de asocierea SC ROMSTRADE SRL (lider al asocierii) – UTI – DELTA – TEHNOLOGICA, firme apropiate PDL. Procurorul Ştefan Balanescu de la DNA a identificat prin rechizitoriul din 18 aprilie 2011 mai multe nereguli, precum plăţi acordate nelegal executantului, şi a dispus trimiterea în judecată a coducerii Aeroportului Băneasa, pentru infracţiunile de abuz în serviciu sau neglijenţăă în serviciu, nu însă şi a afaceristului Nelu Iordache. Procurorii DNA i-au dat NUP lui Iordache, deşi au constatat anumite neclarităţi în declaraţiile sale sau faptul că a cerut bani în plus pentru realizarea unui “rest” de lucrări, care de fapt reprezenta, totalitatea lucrărilor.

Încă de la începutul rechizitoriului, procurorul Ştefan Balanescu de la DNA precizează că Nelu Iordache a primit în plus importante sume de bani, în dauna Aeroportului Aurel Vlaicu şi a bugetului de stat.
Dosarul a fost finalizat în anul 2011. Anchetatorii au stabilit că statul român a fost prejudiciat cu 23.675.859,91 lei, suma care a fost încasată de Romstrade, după ce conducerea Aeroportului Băneasa a semnat doua acte adiţionale la contractul iniţial încheiat cu compania lui Nelu Iordache.
mai multe pe lumeajustitiei.ro

×
Subiecte în articol: nelu iordache retinere nelu iordache