x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doliu în teatrul românesc! A murit cunoscuta actriță Ilinca Tomoroveanu

Doliu în teatrul românesc! A murit cunoscuta actriță Ilinca Tomoroveanu

02 Mai 2019   •   21:40
Doliu în teatrul românesc! A murit cunoscuta actriță Ilinca Tomoroveanu

Actrița Ilinca Tomoroveanu, directorul artistic al Teatrului Național București, a încetat din viață azi, 2 mai, la 77 de ani, în urma unei îndelungate suferințe. Ilinca Tomoroveanu era soția unui alt actor uriaș, Traian Stănescu.

Actrița de 77 de ani a pierdut lupta cu boala după mai mulți ani, ani în care nu a mai urcat pe scenă și s-a limitat la a activa ca director artistic al Teatrului Național București.

Ultimul rol interpretat a fost în ”Avalanșa”, spectacol regizat de Radu Afrim, în 2010. Absolventă a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică București, promoția 1964, clasa profesor Costache Antoniu, asistent Ion Cojar, Ilinca Tomoroveanu a avut roluri memorabile în teatru, film și televiziune.

A fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor (2004) și a fost numită Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor (2012). 

×
Subiecte în articol: Ilinca Tomoroveanu