x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doliu la interlopi

Doliu la interlopi

de Mihai Gavrila    |    29 Aug 2008   •   00:00
Doliu la interlopi
CRAIOVA ● Ziariştii, agresaţi de matahalele lui Caiac
Aproximativ 2.000 de oameni – de la amici la adversari, de la poliţişti şi jandarmi la simpli gură-cască – au participat ieri la înmormîntarea lui Mihai Pîrvu, zis Caiac, interlopul ucis din cauza unei partide de poker. Cortegiul funerar a fost impresionant, mulţi dintre cei prezenţi spunînd că Bănia nu a mai pomenit aşa ceva de la înmormîntarea lui Ion Oblemenco.

Centrul oraşului s-a umplut încă de la primele ore ale zilei de maşini luxoase: afacerişti, interlopi şi sportivi din toată ţara venind să-i acorde un ultim omagiu prietenului lor.

Mihai Pîrvu îşi căpătase notorietatea naţională ca fost boxer, campion balcanic şi triplu campion naţional în anii ’80, el fiind şi cel care înfiinţase Asociaţia Judeţeană de Box Dolj. Fiul său, Cosmin Pîrvu, este şi el triplu campion naţional la box, aşa explicîndu-se prezenţa la înmormîntare a lui Rudel Obreja, preşedintele Federaţiei Române de Box, ca şi a altor membri ai forului sportiv. Cîteva sute de sportivi şi afacerişti din Bucureşti, Galaţi, Brăila, Giurgiu, Arad, Satu-Mare, dar şi din Italia şi Spania, au ţinut să lase cîte o coroană de flori la sicriul lui Caiac, în timp ce Adrian Minune şi Florin Salam cîntau cu jale la căpătîiul mortului. Chiar şi temutul Nuţu Cămătaru, din puşcărie, a trimis o coroană de flori la mormîntul vechiului său amic. În semn de pace, Erico Constantinescu, liderul uneia din grupările adverse celei a lui Caiac, a mers personal şi a aprins o lumînare lîngă sicriul fostului boxer.

AGRESIVITATE. Singurii care au avut de suferit au fost cîţiva jurnalişti, bruscaţi de cîteva matahale, pentru că insistau să filmeze cortegiul funerar. Ei au fost scuipaţi, atacaţi, înjuraţi şi ameninţaţi şi nu au fost protejaţi de ofiţerii de la SPIR, poliţiştii de la Rutieră fiind complet depăşiţi de situaţie. Un cameraman a fost agresat de indivizi necunoscuţi din cortegiu. Cîteva maşini au trecut cu peste 100 km/h pe strada unde erau prezenţi reporterii, punîndu-le viaţa în pericol. "Este momentul ca forţele de ordine să-şi facă datoria cu fermitate şi pînă la capăt, dar nu este doar responsabilitatea poliţiştilor de a înfăptui deplin actul de justiţie. Alături de poliţişti sînt procurorii, sînt judecătorii, care trebuie să le dea sprijinul pentru a putea face în Craiova un climat de linişte. Şi nu numai în Craiova, oriunde avem reţele sau grupări infracţionale trebuie destructurate şi desfiinţate. Din acest moment, nu cred că mai putem tolera şi nu mai putem accepta prezenţa acestor grupări", a fost declaraţia dată de  ministrul de Interne, Cristian David, la puţin timp după incidente.

Mihai Pîrvu a fost ucis marţi, în jurul orei 4:30 dimineaţa, cu două focuri de armă, chiar în faţa casei sale. Principalul suspect este Cătălin Marian Mavriche, cu care Pîrvu jucase poker toată noaptea şi care pierduse 50.000 de euro în favoarea lui Caiac. Procurorii de la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Dolj nu au emis însă deocamdată nici o ordonanţă de reţinere, procurorul-şef Gheorghe Stoian explicînd că probele strînse nu sînt concludente pentru a se putea pronunţa dacă autorul crimei este chiar Mavriche sau vreunul dintre apropiaţii săi.

×
Subiecte în articol: observator