x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ciolacu: Tinerii care cad pradă traficanților de droguri nu sunt infractori, ci victime

Ciolacu: Tinerii care cad pradă traficanților de droguri nu sunt infractori, ci victime

de Redacția Jurnalul    |    14 Noi 2024   •   23:15
Ciolacu: Tinerii care cad pradă traficanților de droguri nu sunt infractori, ci victime
Sursa foto: Marcel Ciolacu

Este necesară reformarea Agenției Naționale Antidrog și întărirea măsurilor de sănătate publică antidrog, susține premierul Marcel Ciolacu. „Tinerii care cad pradă traficanților de droguri nu mai pot fi tratați ca infractori, ci ca victime”, afirmă el.

„Copiii noștri pot greși, dar locul lor nu este la închisoare! Ei trebuie tratați și apoi reintegrați. Pentru că au viața înainte! Iar noi toți - părinți, profesori, autorități centrale și locale, asociații cu experiență în domeniu - trebuie să-i ajutăm! Pentru asta, avem nevoie de un plan clar, asumat și implementat în fiecare unitate de învățământ, care să vizeze măsuri educative prin care copiii să conștientizeze atât pericolele consumului de droguri, cât și a factorilor care influențează consumul. Măsuri care să-i determine pe copiii noștri să nu cadă victime ale acestui flagel!”, a scris, joi, pe Facebook Marcel Ciolacu.

Acesta arată că, în paralel, este nevoie de reformarea Agenției Naționale Antidrog și de întărirea măsurilor de sănătate publică antidrog.

Șeful Guvernului anunță că va trece sistemul de asistență integrată pentru consumatori, parte din Agenția Națională Antidrog, instituție în subordinea Ministerului de Interne, în subordinea Ministerului Sănătății.

„În acest mod, persoanele dependente vor fi încurajate să se adreseze celor cărora le pot oferi asistență, fără teama de repercusiuni legale. Pentru că, repet, pedepsele stigmatizează, dar nu salvează vieți!”, adaugă Ciolacu.

El spune că partea de coordonare a politicilor publice în domeniul drogurilor va trece în subordinea directă a premierului, prin intermediul Cancelariei, astfel încât să existe o abordare unitară a întregului fenomen.

„Pasul următor va fi dezvoltarea unui sistem integrat între autoritățile publice centrale, cele locale și societatea civilă, privind prevenția, consilierea, tratamentul și reintegrarea socială a minorilor și tinerilor, victime ale consumului de droguri. Vizăm dezvoltarea serviciilor de tratament și reducere a riscurilor pentru minori, prin înființarea de centre de combatere a adicției, campanii de prevenție (informare și educare) adresate atât copiilor, cât și părinților, crearea centrelor de consiliere psihologică a minorilor, victime ale consumului de droguri, dar și a familiilor acestora, precum și crearea de programe pentru reintegrarea socială a victimelor consumului de droguri”, mai spune șeful Guvernului.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: droguri Marcel Ciolacu