x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Explozie la Poligonul Cincu: Trei militari au murit

Explozie la Poligonul Cincu: Trei militari au murit

23 Noi 2010   •   13:53

VIDEO - Trei oameni au murit şi alţi trei au fost răniţi, astăzi, în urma unei explozii produse la Poligonul militar de la Cincu, judeţul Braşov. Incidentul vine la mai puţin de o lună după ce un sergent şi-a pierdut viaţa în acelaşi loc.

Potrivit purtătorului de cuvânt al MApN, Constantin Spânu, incidentul s-a produs în jurul orei 12:30, în timpul unui exerciţiu militar, când un proiectil a explodat în ţeava unui aruncător. Cei şase militari care au căzut victime exploziei aveau grad de caporal şi făceau partedin Batalionul 26 Infanterie "Neagoe Basarab".

Cei trei militari care şi-au pierdut viaţa sunt caporalii Marin Costea, Viorel-Cristinel Antonie şi Constantin Buică. Caporalul Marin Costea, în vârstă de 37 de ani, era căsătorit, avea doi copii şi a participat la mai multe misiuni externe, în Angola, Afganistan şi Irak. Caporalul Viorel-Cristinel Antonie, 27 de ani, era căsătorit, avea doi copii şi a participat la două misiuni în Afganistan. 
Caporalul Constantin Buică avea 25 de ani şi era necăsătorit.
Cei trei militari răniţi, caporalii Dănuţ-Marian Florea, Claudiu-Constantin Vulpoiu şi Tudorică-Răzvan Plai sunt în continuare în stare stabilă.   

Militarii răniţi au fost transportaţi la Spitalul din Făgăraş. În funcţie de gravitatea rănilor, aceştia vor fi duşi la Spitalul Judeţean din Braşov. Se pare că stare lor este una stabilă.

Potrivit unui unui comunicat MApN, Parchetul Militar a fost sesizat în acest caz, iar şeful Statului Major al Forţelor Terestre a numit o comisie de cercetare a împrejurărilor producerii acestui eveniment.


Nu este pentru prima dată când un astfel de incident are loc la Poligonul militar Cincu. În urmă cu mai puţin de o lună, un sergent şi-a pierdut viaţa în urma unui accident produs în timpul unui exerciţiu cu utilizarea muniţiei de manevră.

În urma incidentului de luna trecută, a fost sesizat Parchetul Militar, iar o comisie de specialitate numită de şeful Statului Major al Forţelor Terestre a cercetat împrejurările producerii evenimentului.

×
Subiecte în articol: video