Adrenalin Racing a “lansat” reprezentanţa pe zona de vest a României, a motocicletelor de extrem enduro Husaberg. Firma suedeză este considerată una dintre cele mai bune producătoare de motociclete de acest tip din lume. La lasnarea oficială a participat şi actualul campion mondial de extrem enduro, Graham Jarvis, care a efectuat o demonstraţie extrem de spectaculoasă.
Extrem Enduro este un sport încă prea puțin dezvoltat în România. Cu toate acestea, cei de la Adrenalin Racing Timișoara, cu ajutorul campionului mondial Grahan Davis, vor să popularizeze mai mult acest sport, în care România este aproape inexistentă în competițiile internaționale.
“Nu sunt multe de spus. Nu ma venit să fac reclamă nici firmei de motociclete și nici prietenilor din România care vor să aducă acest sport acolo unde îi este locul. E bine că există pasionați la Timișoara, la București și în alte orașe din România. În acest weekend chiar avem o competiție la Arad. Eu sper ca și România să intre official în aceste programe de competiții internaționale și, la un moment dat, să ocupe locuri pe podium”, a declarat Graham Jarvis.
King Of The Hill Tournament 2013 se va desfasura in perioada 5-6-7 Aprilie 2013 la Ghioroc, Arad, Romania. Organizator este clubul Hard Enduro din Arad. Vineri, în prima zi de concurs, piloții au înfruntat “Prologul” amenajat pe marginea lacului Ghioroc. 100 de kiloemtri de off-road trecând și prin zona Cetății Șiria. Ultima zi de off-road, dumincă, a fost ceva mai blândă cu cei care au izbutit să treacă de ziua 2, piloții având de parcus 60 km ce trec pe terenul dificil din preajma Cetății Șoimos.
La finalul competiției, cel mai bun pilot a primit mult râvnita coroană “King Of The Hill”, totul fiind urmat de o recepție de final la Sirenne Aqua Club. Graham Jarvis si Chris Birch, cotați ca și cei mai buni piloți ai momentului au fost piesele de rezistență ale King Of The Hill Tournament, de la Arad, acolo unde au participat sportive din 8 județe ale țării.