x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Felicia, uitată de şeful statului

Felicia, uitată de şeful statului

de Gabriela Mladin Publicat la 24 Ian 2008 00:00 Modificat la 24 Ian 2008 00:00
Felicia, uitată de şeful statului

Tânăra mămică din Rovinari, aruncată în puşcărie pentru că nu a plătit pensia alimentară în valoare de 700 de lei, a fost uitată de preşedintele Traian Băsescu.

Tânăra mămică din Rovinari, aruncată în puşcărie pentru că nu a plătit pensia alimentară în valoare de 700 de lei, a fost uitată de preşedintele Traian Băsescu. Pusă în li­­bertate pentru trei luni, Felicia Fierăscu (în foto alături de cei trei copii ai săi) aşteaptă graţierea şefului statului. Mai are o lună şi se întoarce în puşcărie pentru a-şi ispăşi pedeapsa, pentru că de la Cotroceni nu a primit nici o veste bună. “Mă voi întoarce în puşcărie. Se pare că preşedintelui României nu i-a plăcut ideea graţierii mele. Asta este, mai am o lună şi trebuie să mă întorc la Penitenciarul din Târgu-Jiu”, a declarat ieri Felicia Fierăscu. Pusă în libertate în luna decembrie 2007 de o instanţă a Ju­decătoriei Târgu-Jiu, tânăra mămică trebuie să se întoarcă la începutul lunii martie în puşcărie. Doar trei luni a fost perioada acordată de judecători pentru întreruperea pedepsei.

 

CERERE.În acest timp, Felicia Fierăscu spera într-o graţiere a lui Traian Băsescu. Cererea a fost înaintată la sfârşitul lunii noiembrie 2007, dar până în prezent nu a venit nici o veste de la Cotroceni. Tânăra a fost condamnată la un an de închisoare pentru că nu a plătit pensia alimentară, în valoare totală de 700 lei, pentru o minoră din prima căsătorie, încredinţată soţului.

×
Subiecte în articol: observator