Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a susţinut, astăzi - la ora 11.00, o declaraţie de presă la sediul Ministerului Afacerilor Interne.
Declaraţia ministrului Gabriel Oprea vine la aproape o săptămână de la accidentul în care şi-a pierdut viaţa poliţistul Bogdan Gigină, care însoţea coloana oficială a vicepremierului.
Vicepremierul a precizat că, din respect pentru familia poliţistului decedat, a decis să nu facă declaraţii publice imediat după accident. "Am ales să mă asigur că familia lui Bogdan Gigină ştie cât de mult regret pierderea acestuia", a mai spus vicepremierul, citat de Antena 3.
„Eu nu am văzut accidentul, nu am ştiu că este vorba despre un accident. (...) Abia după ce depăşisem locul accidentului, am aflat ce s-a întâmplat”, a declarat Gabriel Oprea.
Gabriel Oprea a mai declarat că este extrem de îndurerat de aceasta pierdere, dar că ştie că am făcut tot ce era omeneşte posibil pentru salvarea vieţii.
"Speculaţia ca as fi utilizat echipajul de însoţire în trafic fără temei legal e complet nefondată", a mai precizat Gabriel Oprea.
Mai multe detalii, pe antena3.ro