O delegaţie a Gazprom se întâlneşte miercuri la Bucureşti, cu conducerile companiilor Romgaz şi Transgaz. Scopul dialogului îl reprezintă continuarea discuţiilor începute în urmă cu circa două săptămâni, la Moscova, privind importul de gaze naturale în România pe relaţie directă cu compania rusă şi înmagazinarea subterană a gazelor naturale, informează Agerpres.
Discuţiile vor viza, de asemenea, extinderea colaborării în domeniul tranzitului gazelor naturale ruseşti pe teritoriul României, potrivit reprezentanţilor Romgaz şi Transgaz. Pe 16 octombrie, directorii generali ai companiilor Romgaz şi Transgaz, Francisc Toth şi Ioan Rusu, au participat, la invitaţia ambasadorului României în Rusia, Constantin Grigore, la Moscova, la o întâlnire cu conducerea companiei OAO Gazprom Moscova reprezentată de Alexei Miller-preşedinte şi Alexander Medvedev- director general al Gazpromexport, discuţiile axându-se pe aceleaşi teme.
Citește pe Antena3.ro