x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Gazul rusesc vine în România conform datelor contractate

Gazul rusesc vine în România conform datelor contractate

de Ovidiu Ciutescu    |    22 Ian 2009   •   00:00

Gazul rusesc este livrat României conform comenzilor stabilite în contractul încheiat, fără nicio problemă, la parametrii optimi, a declarat directorul general al Transgaz, Ioan Rusu - citat de Agerpres.



Livrările de gaze din import către România au fost reluate miercuri dimineaţă. Pentru început, cota pentru România este de trei milioane metri cubi, alocată pe cele două puncte de import, Medieş şi Isaccea. La începutul acestei luni, societatea rusă Gazprom a decis sistarea exportului de gaze naturale via Ucraina, ca urmare a divergenţelor economice dintre Rusia şi Ucraina. Gazul din Rusia ar fi trebuit să ajungă în România în urmă cu aproape o săptămână, după ce marţi, 13 ianuarie, Gazprom-Export a notificat oficial părţii române reluarea livrărilor de gaze naturale ruseşti pe teritoriul Ucrainei.


De 30 de ani, România importă gaze naturale exclusiv din Rusia, prin intermediul mai multor companii precum Imex Oil, Conef, Wintershall. Importurile sunt realizate prin două puncte, respectiv Isaccea 2 şi Medieşul Aurit. Din debitul total de gaze livrat României, aproximativ 70-75 la sută este livrat prin Isaccea 2, iar restul prin Medieşul Aurit. Înainte de această criză a gazelor, România importa din Rusia aproximativ 10 milioane metri cubi de gaze naturale pe zi. Potrivit Ministerului Economiei, producţia internă de gaze naturale este de 34 milioane Nmc/zi, iar extracţia de gaze din depozite este de circa 19 milioane Nmc/zi, asigurând astfel consumul naţional de 53 milioane Nmc/zi.

×
Subiecte în articol: romania gaze