Fiul unei judecătoare şi nepotul prim-procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu au fost reţinuţi de procurorii DIICOT din Gorj pentru deţinere şi consum de droguri de mare risc.
Procurorii au reţinut trei tineri din Gorj, însă doi dintre membrii grupului infracţional sunt copiii unor persoane cu funcţii în magistratură.
Este vorba despre Cătălin Avramescu, fiul unei judecătoare de la Tribunalul Gorj şi, Constantin Gherghe, nepotul prim-procuroarei de pe Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.
Ultimul se afla de mai mult timp în atenţia procurorilor DIICOT , acesta fiind implicat şi într-un scandal sexual, în care o tânără a fost filmată în timp ce era supusă la perversiuni sexuale la care au participat şi alţi doi tineri. Filmul a circulat şi pe internet, la data săvârşirii faptelor, fata era elevă a unui liceu din Târgu Jiu.
Procurorii de la Combaterea Crimei organizate vor solicita judecătorilor mandate de arestare pe numele acestora. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, tinerii riscă până la 12 ani de închisoare.