x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Gorj: : Sucul expirat, servit lui Şeitan costă 8.000 de lei

Gorj: : Sucul expirat, servit lui Şeitan costă 8.000 de lei

de Gabriela Mladin    |    30 Mar 2010   •   00:00

Firma care a pus în vânzare sucurile expirate Prefecturii Gorj, folosite la conferinţa de presă a ministrului Muncii, Mihai Şeitan, organizată la Târgu-Jiu a fost amendată de inspectorii Oficiului pentru Protecţia Consumatorului.

Inspectorii OPC Gorj au considerat că doar societatea care a pus în vânzare produsele cu termen de valabilitate expirat trebuie să fie sancţionată cu suma de 8.000 de lei. Administratorul prefecturii nu poartă, în schimb, nici o vină pentru punerea în consum a sucurilor expirate.

Sâmbătă la Târgu-Jiu, Ministrul Muncii, Mihai Şeitan a servit, alături de jurnalişti şi şefi ai serviciilor deconcentrate din judeţ sucuri care expiraseră de două săptămâni. Ministrul a criticat atunci protocolul de care s-a ocupat Prefectura Gorj, precizând că este o gafă pe care cineva trebuie să şi-o asume.

×
Subiecte în articol: observator