x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Grapini propune uniformizarea TVA de 9 la sută în turism

Grapini propune uniformizarea TVA de 9 la sută în turism

11 Ian 2014   •   18:00
Grapini propune uniformizarea TVA de 9 la sută în turism
Ministrul delegat pentru IMM, Maria Grapini, a declarat, sâmbătă, că TVA de 9 la sută în turism ar trebui uniformizată, astfel încât că nu mai existe diferenţe de taxare între alimentele servite în hoteluri dimineaţa şi cele servite în restul zilei, când TVA creşte la 24 la sută.
 
"TVA uniformizată ar permite o gestionare corectă, pentru că eu am dubii aici că se separă roşiile cu 9 la sută TVA de cele cu 24 la sută (…) Susţin această măsură chiar dacă intru în contradicţie cu Ministerul Finanţelor" a adăugat Grapini. Ministrul Maria Grapini a participat, la Arad, la o dezbatere cu oameni de afaceri pe probleme de legislaţie şi accesare de fonduri europene.

×
Subiecte în articol: maria grapini tva turism