Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Artistul Grigore Leşe, care va susţine, în a doua zi de Crăciun, un concert special la Ateneul Român, a declarat într-un interviu acordat Agerpres că lucrul esenţial pentru colinde este să fie interpretate şi trăite.
Artistul mai vorbeşte, în interviul acordat, despre motivele care l-au făcut să lanseze, recent, un volum autobiografic, despre cum îşi trăieşte arta şi despre ce înseamnă cu adevărat ţinerea în viaţă a spiritului tradiţional.
Grigore Leşe aduce căldura sărbătorilor de Crăciun pe 26 decembrie, pe scena Ateneului Român, în cadrul unui concert inedit ce va bucura sufletele spectatorilor cu o serie de colinde deosebite: colinde de gazdă, profesionale, de june, de fată, de peţit, de dragoste, familiale, satirice, de război şi prizonierat, cosmogonice, precum şi cântece de stea ce vestesc Naşterea Mântuitorului. Propuse spre a deveni Patrimoniu Mondial UNESCO, aceste ritmuri şi texte străvechi, unele misterioase, şamanice, altele mito-religioase, cu teme biblice, vor fi dezlegate de cel mai tulburător glas al muzicii tradiţionale autohtone.
AGERPRES: Volumul dumneavoastră autobiografic se numeşte 'Acum ştiu cine sunt'. Care sunt oamenii care v-au ajutat să aflaţi cine sunteţi, de-a lungul timpului?
Grigore Leşe: Am scris cartea să mă arăt prin cuvânt, să spun că pe lume sunt oameni hâzi şi oameni mândri, că viaţa mea continuă să fie o poveste şi nu vreau să îmbătrânesc degeaba, că nu putem trăi în prezent invocând tot timpul trecutul, că trebuie să ai rădăcini. Am vrut să spun că viaţa îţi roade inima, că muzica nemăsurată ţine lumea, că dragostele nu-s furate şi trăiesc până la moarte, că lumea e legată cu lanţuri şi lăcăţi, că lumea asta e cu dovezi, în tine să nu te-ncrezi. Înainte de a mă cunoaşte a trebuit să mă risipesc. M-am risipit în muncă să nu ştiu cine sunt. Acum ştiu cine sunt. Şi am vrut să spun că un muzician poate scrie bine. Cartea este împărţită în patru capitole. Am aduceri aminte, unde am vorbit despre anotimpuri, anotimpurile satului meu, unde vorbesc despre sărbători, despre desprimăvărare, de Paşti. În tinereţea mea am cunoscut foarte mulţi oameni. Şi aici vorbesc despre bunicul meu... După aceea, sunt însemnări foarte multe. Am vorbit despre hore şi despre identitatea horei. Despre cum se moşteneşte horitul, că nu se învaţă, despre bazele noastre cosmice, despre tehnica horei. Şi am un capitol 'Grigore despre Leşe'. Şi aici spun multe lucruri.
AGERPRES: Pentru că sunteţi şi muzician şi autor mai nou, cum sună un om care ştie cine este?
Grigore Leşe: Ştiţi cum? Când spun asta 'acum ştiu cine sunt' vreau să spun că prea mult m-am risipit. De-a lungul vremii, am citit oamenii. Cunosc oamenii foarte bine, de unde ar fi ei. Şi oamenii ăştia sunt în lume şi sunt şi eu în lume cu ei. Îi cunosc. Îi cunosc. Şi eu ştiu ce pot face pe lumea asta. Eu deja ştiu cât îs de rău şi cât îs de bun. Şi când trebuie să fiu bun şi când trebuie să fiu rău. Ştiu, mă cunosc. Cu alte cuvinte, pe mine nu mă mai poate duce lumea cu vorba. Ştiu cine sunt. Fără lipsă de modestie. Pentru că modestia asta are şi ea rostul ei, până la o vârstă. La mine, la 60 de ani ... Eu ştiu ce pot face pe lumea asta. Şi îi cunosc pe oameni. Ştiu cât pot fi de buni sau de hai să zicem de ticăloşi. Eu îi numesc hâzi. Şi am avut parte de oameni din ăştia şi nu îmi face plăcere să îmi aduc aminte de ei. Dar sunt şi oameni frumoşi. Am cunoscut şi oameni din aceştia.
AGERPRES: Dumneavoastră locuiţi în Bucureşti, dar, în acelaşi timp, arta dumneavoastră are de-a face cu valorile tradiţionale. Cum vă reîncărcaţi în oraşul acesta?
Grigore Leşe: Ştiţi cum? Rădăcina mea e din satul Stoiceni. Aşa se întreabă: 'Mă, de pământ de unde eşti?' Şi pot să răspund: 'De pământ sunt din Stoiceni'. Eu mă pot duce în lume pe cărări, pe căi, în locuri, dar trebuie să ştiu un lucru, trebuie să ştiu să nu uit să mă întorc acasă. Eu nu m-am îndepărtat de satul meu. Mă duc de sărbători acolo, petrec în familie. Nu m-am îndepărtat de casă. Tradiţiile acestea nu sunt numai în mediul sătesc. Sunt locuri în Bucureşti unde mă simt foarte bine. Sunt oameni de peste tot. Oameni din Bucovina, oameni din Maramureş, sunt trăitori aici. Şi trăiesc cu ei. Lumea s-a schimbat, timpul s-a schimbat, vremea s-a schimbat. Lumea e umblătoare. Nu trebuie să disperăm. Nu înseamnă că dacă trăiesc în Bucureşti mă depărtez de tradiţie. Lucrurile s-au schimbat. S-au făcut atâtea cercetări despre cultura tradiţională. Lucrările există în biblioteci. Citesc în fiecare zi, sunt trăitor, aşa cum am spus în lumea aceasta, nu sunt în afara ei. Ştiu cum merg lucrurile. Eu mă duc în lume şi cânt în lume. Îmi trăiesc oamenii. Nu suntem în buricul pământului.
AGERPRES: Veniţi să ne colindaţi în a doua zi de Crăciun la Ateneu...
Grigore Leşe: Concertul de la Ateneu de pe 26 decembrie este o poveste. Cântecele astea îl invocă pe Dumnezeu. Ne mângâie sufletul, ne încântă. Trebuie să le cântăm pentru a ne feri de prăvălirea în nimicul de fiecare zi. În 26 decembrie, Ateneul va fi păzit de colindători din Ţara Loviştei. Vor forma un grup protector. Prin colinde vom comunica cu lumea, cu sufletele morţilor. Se reînnoieşte timpul, Iisus Hristos se naşte, ceea ce înseamnă bucurie, împlinire, bogăţie, lumină, cuvânt şi întrupare. Naşterea lui Iisus Hristos este sărbătoarea darurilor şi trebuie să împlinesc legea pământului. Ne învaţă să stăm la masă după ceremonialul ţărănesc, bătrân, bun, sfânt şi nou, pentru a avea lumină în suflet. Când n-or mai avea oamenii a colinda, s-a dus lumina că vă zic aşa. Veniţi la Ateneul Român în 26 decembrie, primiţi bucuria colindelor. Vor fi alături de mine colindătorii din Ţara Loviştei şi organistul Marcel Octav Costea. Vă aştept la Ateneul Român.
AGERPRES: Recent a fost inclus în patrimoniul UNESCO colindul românesc în ceată bărbătească. Pentru dumneavoastră ca specialist ce înseamnă acest lucru?
Grigore Leşe: Vă spun că înseamnă o performanţă pentru cercetarea din România, numai că vă mai spun un lucru: degeaba suntem în patrimoniul UNESCO şi nu s-o umbla a colinda în România. Întâi trebuie să împlinim colinda şi apoi s-o interpretăm prin cuvânt. Scriem mult, scriem foarte mult. E o performanţă. Dacă au acceptat colinda în patrimoniul UNESCO, este un semn bun. O acceptat şi Căluşul. Numa' Căluşul, dansul Căluşului a devenit un divertisment. Şi-a pierdut ... şi-a pierdut vraja. Nu mai există Căluşul ca ritual. Există Căluşul de divertisment pe care îl prezentăm la toate manifestările internaţionale din lume. Oamenii nu înţeleg dimensiunea aceasta a Căluşului. Adică nu ştiu ce e cu Căluşul. Că este vindecător. După aceea, poate a luat Patrimoniul UNESCO doina. Numai că doina trebuie cântată, trebuie să fie preluată de către generaţia tânără. Oamenii se îndepărtează. Sunt mulţi smintitori. Dacă s-ar anunţa mâine că se dau bani pe cântatul horei, pe dansul Căluşului şi pe colindat, toată lumea ar umbla.
Oamenii, din păcate, se îndepărtează de lucrurile acestea, dar trăim alte vremuri. Lumea mă întreabă: 'Ce s-a întâmplat cu tradiţia?' Ce să se întâmple? Dacă oamenii or vrea să trăiască în tradiţie or trăi, dacă nu, nu. Or reveni şi tradiţiile. Poate or mai trece 100 de ani şi oamenii or veni să colinde din nou. S-au mai întâmplat lucruri din acestea în lume. Pe mine nu mă înspăimântă atitudinea oamenilor din ziua de astăzi. Oamenii sunt în căutări. Nu ştiu ce vor în ziua de azi. Generaţiile viitoare vor hotărî ce au de făcut. Deocamdată, eu ştiu că trebuie să horesc. Pe mine nu mă interesează ce se întâmplă în jurul meu. Pe mine mă interesează ce fac eu. Cine m-a lua de model m-a lua, cine nu, nu. Eu ştiu că aşa cum trăiesc acum trăiesc bine. Trăiesc în tihnă, trăiesc în smerenie.
AGERPRES: Am văzut paralele între arta dumneavoastră şi şamanism. Cum comentaţi aceste aspecte?
Grigore Leşe: Ştiţi, în lume am o mască. Mă ascunde şi mă arată. În lume, m-am arătat prin glas acum doi ani când am editat CD-ul 'De dragoste, de război, de moarte, de unul singur' şi m-am arătat prin cuvânt publicând această carte, 'Acum ştiu cine sunt'. Omul nu se arată uşor. Am îmbătrânit şi am zis că la bătrâneţe omul se mai arată. Dar m-am arătat numai 50 la sută, 60 la sută. Ar trebui ca generaţiile viitoare să mă caute să vadă când m-am arătat, cum m-am arătat şi în ce m-am arătat. Astea sunt lucruri tainice, nu trebuie cunoscute de toată lumea.
AGERPRES: Aţi scris o carte de aproape 200 de pagini despre asta, dar dacă ar fi să alegeţi o horă care să vă definească care ar fi, cum ar suna?
Grigore Leşe: Uitaţi acesta este un foarte frumos cântec: 'Nu gândesc că tăt omu'/A trăi cât pământu'/ Şi-a face ce-i e gându'/C-ar trăi o zi or două/Şi s-a duce ca şi-o rouă/Ar trăi vreo două, tri/Ca şi o rouă s-o topi/Omu'n lume cât trăie/Se străduie agonisi/Se străduie ca furnica/Când moare n-are nimica. Şi mai am una: 'Dar-ar Dumnezeu cărare/Pe sub pământ umblătoare/Să se-ntoarcă cel ce moare'. Dar-ar Dumnezeu să ne putem înturna înapoi. Oricum, de sărbători, de naşterea Mântuitorului se pune un colac pe masă, se leagă picioarele de la masă. Asta ce înseamnă? Că la masă sunt morţii şi viii la un loc. Astea sunt sărbătorile. Numai că trebuie să ştim să ne raportăm la ele şi să trăim în rost.
Citește pe Antena3.ro
