x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul extinde acordarea indemnizației pentru artiștii afectați de pandemie

Guvernul extinde acordarea indemnizației pentru artiștii afectați de pandemie

03 Iun 2021   •   16:56
Guvernul extinde acordarea indemnizației pentru artiștii afectați de pandemie
Sursa foto: Lucian Alecu

Artiștii afectați de pandemie vor primi în continuare indemnizația de 41,5% din salariul mediu brut, a decis joi Executivul, potrivit unei ordonanțe de urgență.

„Am aprobat OUG de la Ministerul Muncii prin care extindem acordarea indemnizației pentru profesioniști și altor persoane, respectiv pentru cei care au realizat venituri înaintea instituirii stării de urgență în baza unor contracte pe drepturi de autor și drepturi conexe. Indemnizația se va acorda doar persoanelor care au beneficiat pe perioada stării de urgență sau alertă de indemnizația pentru întreruperea activității”, anunță Florin Cîțu.

Premierul precizează că indemnizația pentru artiști se va acorda numai în cazul reducerii timpului de muncă și sau a veniturilor.

„Este o cerință special din mediul cultural de a extinde plata acestei indemnizații (...) cest lucru, cred, se extinde până la finalul stării de alertă, trei luni după aceea și se acordă pentru drepturi de autor și drepturi conexe, artiștii”, conchide Cîțu.

×
Subiecte în articol: florin citu