Guvernul Ponta nu are în vedere, în acest an, implementarea unui nou sistem al contribuţiilor sociale obligatorii şi nici extinderea bazei de calcul a acestora asupra veniturilor realizate de persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente, a declarat marţi seară, pentru AGERPRES, Cristian Socol, consilier al premierului Victor Ponta.
'Este o discuţie care se repetă an de an fără a avea nicio fundamentare reală în politicile fiscale propuse de Guvern. Viziunea noastră este de a impulsiona creşterea economică şi crearea de locuri de muncă prin scutirea de impozit pe profitul reinvestit şi reducerea CAS de la 1 iulie 2014. În plus, va fi curăţat sistemul de taxe parafiscale prin eliminarea a 70 taxe care nu se justifică din punct de vedere economic şi fiscal', a arătat sursa citată.
Premierul Victor Ponta susţinea, la sfârşitul lunii trecute, că reducerea contribuţiei de asigurări sociale (CAS) la angajator se află în topul listei subiectelor care vor fi abordate în cadrul întâlnirii de la începutul lunii iunie cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.
În prezent, cotele de contribuţii de asigurări sociale plătite de angajator sunt: pentru condiţii normale de muncă (pensii) - 20,8%, asigurări de sănătate - 5,2%, fond concedii şi indemnizaţii - 0,85%, fond de şomaj- 0,5%, fond de garantare a creanţelor salariale - 0,25%.
Angajatul plăteşte contribuţii sociale astfel: asigurări de sănătate - 5,5%, fond de şomaj - 0,5% şi contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat (pensii) - 10,5%.