Poliţiştii harghiteni au confiscat peste 250 de kilograme de produse alimentare şi au aplicat amenzi de aproape 100.000 lei într-o amplă acţiune de control organizată înaintea Paştelui Catolic, în vederea prevenirii şi combaterii actelor ilicite de comerţ, în special a celor cu alimente perisabile şi produse din carne, se arată într-un comunicat transmis duminică.
Potrivit sursei citate, produsele alimentare confiscate erau expirate sau nu aveau etichetă, fiind sancţionate 21 de societăţi comerciale dintre cele peste 30 controlate.
"Au fost verificate peste 30 de societăţi comerciale de profil, 21 dintre acestea fiind sancţionate contravenţional, cuantumul total al amenzilor ridicându-se la peste 97.000 de lei. De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare totală de aproape 10.000 de lei, aproximativ 280 de kg de carne de porc, pui, miel şi peşte, precum şi 200 de ţigarete şi peste 170 de diferite produse alimentare expirate sau fără etichetă. Totodată, au fost confiscaţi 1.280 de lei, reprezentând contravaloarea a 40 de kg de carne de miel, 30 de kg de prăjituri şi a unor sume de bani nefiscalizate"', se precizează în comunicatul citat.
Poliţiştii au întocmit acte premergătoare urmăririi penale, sub aspectul comiterii infracţiunii de "comercializare de produse alterate".
La acţiunile de control ale IPJ Harghita, derulate în baza unui plan al IGPR, au participat şi inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Harghita.
Astfel de controale vor continua şi în perioada următoare, înaintea celebrării Paştelui Ortodox.
Zilele trecute, într-o acţiune similară, poliţiştii harghiteni au confiscat aproximativ 200 de kilograme de produse alimentare expirate şi au aplicat amenzi de peste 60.000 lei.