Poliţişti de la Serviciul Omoruri, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au demarat luni cercetări pentru a se stabili cauzele în care s-a produs decesul unei femei, care a fost găsită într-un apartament dintr-un bloc din Strada Râmnicu Sărat, unde a avut loc un incendiu, a informat Poliţia Capitalei.
"În jurul orei 17,00, Secţia 11 Poliţie a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că într-un apartament din zona de competenţă este un incendiu în desfăşurare. La faţa locului s-au deplasat agenţi de siguranţă publică, care, împreună cu un echipaj SMURD, au reuşit să pătrundă în apartament. În interior au găsit două persoane, soţ şi soţie, de 67 şi, respectiv, 62 de ani, femeia fiind decedată. Întrucât soţul manifesta un comportament agresiv, a fost imobilizat şi condus la sediul subunităţii. Se efectuează cercetarea la faţa locului, urmând a se stabili cauzele şi condiţiile în care s-a produs decesul persoanei", se arată într-un comunicat de presă al DGPMB.
Reprezentanţii ISUBIF au declarat că, la faţa locului, pompierii au găsit "o persoană arsă, decedată".
S-a intervenit cu două autospeciale, o maşină de descarcerare şi o ambulanţă. Incendiul a fost stins. A fost afectat doar apartamentul în care a fost găsită femeia decedată.
AGERPRES