x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Indianul care a salvat o fetiță de la înec a devenit cetățean de onoare al Craiovei

Indianul care a salvat o fetiță de la înec a devenit cetățean de onoare al Craiovei

de Redacția Jurnalul    |    05 Iun 2026   •   22:13
Indianul care a salvat o fetiță de la înec a devenit cetățean de onoare al Craiovei
Vipan Kumar, cetățean indian, a intrat în apă și a reușit să o țină pe copilă la suprafață

Primăria Municipiului Craiova le-a acordat titlul de cetățeni de onoare lui Vipan Kumar și Mădălin Popescu, bărbații care au salvat de la înec o fetiță, în luna ianuarie, în Parcul „Nicolae Romanescu”.

Ceremonia a avut loc la Teatrul Național „Marin Sorescu”, în cadrul unei ședințe solemne organizate de Primăria Craiova. În același eveniment au fost premiați și elevii și profesorii cu rezultate importante la olimpiade naționale și internaționale.

„Craiova a acordat titlul de cetățeni de onoare ai Craiovei domnilor Mădălin Popescu și Vipan Kumar, care au salvat de la înec o fetiță în această iarnă. Gestul lor de umanitate sperăm să fie unul care să îi inspire și pe alții când semeni de-ai noștri sunt în cumpănă! Respect și admirație”, a scris primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, într-o postare pe Facebook.

Incidentul a avut loc pe 17 ianuarie, când o fetiță de aproximativ 5 ani a căzut în lacul parțial înghețat din Parcul „Nicolae Romanescu”, după ce stratul de gheață s-a rupt sub ea.

Vipan Kumar, cetățean indian, a intrat în apă și a reușit să o țină pe copilă la suprafață până la sosirea echipajelor de intervenție. Ulterior, Mădălin Popescu a intrat și el pe lac, folosind o targă, pentru a ajuta la salvarea fetiței.

La momentul incidentului, Lia Olguța Vasilescu anunța că Vipan Kumar are 47 de ani și lucrează în județul Dolj, în domeniul construcțiilor. Primarul spunea atunci că acesta va primi titlul de cetățean de onoare pentru „curajul și omenia de care a dat dovadă”.

(sursa: Mediafax)

×