Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, sugerează că apariţia informaţiilor privind posibila extrădare a lui Omar Hayssam ar fi "o diversiune", pentru a deturna atenţia opiniei publice de la dezbaterile privind bugetul de stat şi subiecte precum pensiile.
"Dacă în timpul conflictelor armate pot fi folosite simulatoare de zgomot, pentru a crea diversiuni care să acopere operaţiunea principală, şi în timp de pace pot fi organizate mici diversiuni atunci când situaţia socială le impune", scrie Năstase, astăzi, pe blogul său, într-o postare intitulată "Mic Tratat de diversiune în timp de pace".
El adaugă, drept "exemplu", că, "dacă dezbaterea publică despre buget, pensii, şomaj, shaorma riscă să se încingă prea tare", poate fi folosită ca "reţetă" alegerea unui subiect controversat şi a unui personaj puternic negativ, în legătură cu care "poate fi reorientată furia poporului". "Omar Hayssam ar putea fi o sugestie", continuă Năstase, citat de Mediafax. Fostul premier menţionează că următorul pas este lansarea "pe surse" a unei ştiri care să reactiveze zvonurile, iar apoi "instituţiile publice să confirme, vag, un demers juridic".
"Stimulaţi dezbateri în media la care să participe persoane capabile să se ambaleze emoţional, fără să cunoască subiectul din punct de vedere tehnic. Încurajaţi confuziile între un proiect de tratat propus spre negociere şi tratatul finalizat, nu lăsaţi să se pună problema neretroactivităţii, încurajaţi adăugarea unor condimente într-un tratat de asistenţă juridică sau de extrădare, spre exemplu anumite avantaje economice, în ideea că atunci când va fi livrat infractorul se vor adauga şi mai multe lăzi cu aur oferite ca bonus de statul sirian", mai scrie Năstase.
Adrian Năstase susţine că cea mai importantă este pregătirea background-ului ştirii. "Nu ştirea este importantă, ci repetarea conştiincioasă a acestui story. Nu are importanţă că ştirea nu are (încă) substanţă, acest story este esenţial pentru a declanşa din nou temele pentru dezbaterea publică, semne de întrebare, «băieţii răi» de la Revoluţie, «băieţii răi» din politică, etc. În timpul ăsta, puteţi să vă ocupaţi liniştiţi de tăiatul pensiilor, al salariilor, al locurilor de muncă. Succes!", conchide Adrian Năstase. (V.A.)
Citește pe Antena3.ro