x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Invatamant bulversat - Greva japoneza

Invatamant bulversat - Greva japoneza

de Mara Raducanu    |    21 Noi 2006   •   00:00

Situatie tensionata in invatamantul romanesc. Aproximativ 25.000 de profesori din judetele Iasi, Buzau, Brasov, Sibiu, Mehedinti, Neamt si Timis au declansat ieri greva japoneza.

Cadrele didactice au venit la ore cu banderole albe pe brat, nemultumite de bugetul acordat Educatiei in anul 2007 si de faptul ca la anul salariile nu le vor fi majorate cu procentul dorit. Profesorii planuisera sa declanseze protestul in toata tara in ziua in care in Parlament ar fi fost dezbatute amendamentele la bugetul pe 2007 referitoare la sumele alocate Educatiei. Insa, suparati de faptul ca revendicarile lor nu au fost solutionate, si-au pierdut rabdarea si pe viitor ameninta cu alte forme de protest.

AVERTISMENT. "Nu va fi liniste in invatamant in 2007 si exista riscul major de declansare a unei greve generale in sistem, ceea ce poate conduce la blocarea sfarsitului de an scolar", a declarat presedintele FSLI Neamt.

Totodata, profesorii cer si demisia ministrului Mihail Hardau, deoarece acesta nu a sustinut cresterea fondului de salarii. "Vrem sa adunam si semnaturi pentru a-l demite pe ministrul Mihai Hardau si prin care sa decidem neparticiparea la teza unica si la testele nationale", a declarat Catalin Croitoru, presedintele FEN. Dascalii care au intrat in greva japoneza spun ca vor continua protestul toata saptamana.

×
Subiecte în articol: observator