x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ÎPS Teodosie nu ar refuza să-l boteze pe fiul lui Dan Barna

ÎPS Teodosie nu ar refuza să-l boteze pe fiul lui Dan Barna

20 Aug 2021   •   09:20
ÎPS Teodosie nu ar refuza să-l boteze pe fiul lui Dan Barna
Sursa foto: Hepta

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, nu ar refuza să îl boteze pe fiul lui Dan Barna: „N-aș refuza, dar depinde de voința dânsului. (...) Orice om poate să se întoarcă de la întuneric la lumină, de la rău la bine”, a spus Arhiepiscopul.

ÎPS Teodosie a fost întrebat, în timpul interviului săptămânal de la Radio Dobrogea, de joi, dacă l-ar boteza pe fiul lui Dan Barna.

„Dacă dânsul va vrea să îl boteze și voi avea și binecuvântarea Preafericitului - dacă o fi în București – după un dialog, să îl îndemn la credință, să îi tălmăcesc ce e botezul, n-aș refuza, dar depinde de voința dânsului. Nu aș refuza și întâi aș face un dialog cu dânsul referitor la botez, la dreapta credință, ce înseamnă aceasta. Orice om poate să se întoarcă de la întuneric la lumină, de la rău la bine”, a spus ÎPS Teodosie.

Arhiepiscopul a spus că nu ar fi „o surpriză de nepetrecut” aceea de a-i boteza copilul vicepremierului.

„Ar putea să fie o astfel de surpriză. Tâlharii au devenit sfinți, păgânii au devenit mucenici. Iată, nu este imposibil, depinde de dumnealui. Dar nu pot să intru forțat în conștiința cuiva. Sigur că toate sunt condiționate de persoană, de voia lui liberă. Eu n-am nimic cu nimeni, nu urăsc pe nimeni, compătimesc pe cei care nu mărturisesc adevărul. Nu voi urî vreodată vreun om fără credință sau fără religiozitate. Ura e numai de la diavol. (…) Noi nu refuzăm pe nimeni”, a mai spus Arhiepiscopul Tomisului.

Dan Barna și soția sa, Olguța Dana Totolici, au devenit părinți în 10 august.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ÎPS Teodosie