x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Jurnalul Naţional, numărul 1!

Jurnalul Naţional, numărul 1!

22 Mar 2011   •   16:01
Jurnalul Naţional, numărul 1!

157626-teanc-ziare-copy.jpgBiroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT) a publicat rezultatele Studiului Naţional de Audienţă (SNA Focus) pentru perioada 18 ianuarie-19 decembrie 2010.

După o scurtă perioadă de timp, Jurnalul Naţional redevine liderul ziarelor de calitate.
Dintre cele 35 de livrări SNA, 20 clasează Jurnalul National pe primul loc! Este un record absolut pe care nici un alt ziar de calitate nu l-a atins!

Conform celui mai recent val SNA, Jurnalul Naţional are 576.000 de cititori în fiecare zi. Pe locul al  II-lea se clasează cotidianul Adevărul cu 550.000 de cititori pe zi, urmat de Evenimentul Zilei cu 301.000 de cititori, România Liberă cu 145.000 de cititori şi de Gândul cu 132.000 de cititori.

Acest studiu vine să confirme încă o dată faptul că eforturile noastre sunt bine primite de către toţi cititorii noştri fără de care locul I ar fi imposibil de dobândit! Jurnalul rămâne favoritul românilor! Cel mai citit cotidian de calitate, apreciat atât pentru conţinutul editorial, cât şi pentru campaniile şi proiectele marca Jurnalul: Biblioteca Pentru Toţi, Enciclopedia Universală Britannica, Basmele Românilor, Dicţionarul Universal Ilustrat, Mişcarea de Rezistenţă, Festivalul Folk You!, Festivalul Tarafuri şi Fanfare.

Suplimentele Jurnalul Naţional
Pe lângă ziar, Jurnalul Naţional oferă cititorilor săi 4 suplimente tematice, în format de revistă, care sunt citite şi apreciate de sute de mii de cititori. Ediţia de Colecţie a Jurnalului Naţional , suplimentul nostru de luni,  este citită de 214.000 de cititori, fapt ce confirmă preferinţa  cititorilor noştri de a găzdui în casele lor produse culturale autentic româneşti. Dorinţa românilor de a afla cât mai multe despre un trai echilibrat şi sănătos este confirmată de numărul de cititori ai Jurnalului de Sănătate: 230.000 de cititori pe ediţie. Domeniul gastronomic se dovedeşte şi el a fi apreciat de români, Jurnalul de bucătărie având un public de 209.000 de cititori pe ediţie. Jurnalul TV înregistrează 192.000 de cititori pe ediţie.

Cititorii Jurnalului Naţional
Publicul Jurnalului Naţional apreciază calitatea şi valorile autentice. Este vorba despre un public pe care orice cotidian şi-l doreşte: avem cititori cu vârste cuprinse între 14 şi 44 de ani (56,1%). Dintre ei, 53,8% sunt bărbaţi şi 46,2%, femei. Dintre aceştia, 43,4% sunt absolvenţi de facultate, colegiu sau şcoală postliceală. Un procent semnificativ din publicul Jurnalului este constituit din persoane cu putere de decizie - întreprinzători particulari sau salariaţi cu funcţie de conducere (26,2%). 32,4% dintre cititorii noştri au venituri de peste 300 de euro lunar, iar 42,7% sunt din Bucureşti şi localităţi cu peste 200.000 de locuitori.

Profilul cititorului Jurnalului Naţional, conturat mai sus, se oglindeşte şi în repartiţia pe categoriile sociale (ESOMAR). 40,5% dintre cititorii Jurnalului Naţional sunt incluşi în grupa AB care include manageri, specialişti, directori şi profesionişti.

Publicatiile INTACT  Media Group
În topul publicaţiilor sportive, Gazeta Sporturilor este lider de audienţă. 688.000 de cititori în fiecare zi, la diferenţă de 182.000 de cititori de ziarul Pro Sport. Săptămâna Financiară se situează pe locul I în topul publicaţiilor economice cu 227.000 de cititori pe ediţie, la o diferenţă de 67.000 de cititori faţă de principalul şi următorul său competitor, revista Capital. Revista Felicia înregistrează o audienţă de 278.000 de cititori, iar cotidianul Financiarul este citit de 151.000 de cititori.

Diferenţa între Jurnalul Naţional şi celelalte ziare de calitate editate în România arată clar opţunea cititorilor pentru un jurnalism de calitate şi campanii editoriale ample ce surprind realitatea întocmai aşa cum este! Fără perdea, fără ascunzişuri, fără minciuni. Vă arătăm de fiecare dată România aşa cum este ea, asta înseamnă Jurnalul Naţional.

×
Subiecte în articol: mass-media