x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Topul celor mai sănătoase alimente de Paste

Topul celor mai sănătoase alimente de Paste

de Diana Scarlat    |    07 Apr 2018   •   10:56
Topul celor mai sănătoase alimente de Paste
Sursa foto: Victor Stroe

Chiar dacă cei mai mulți medici și nutriționiști recomandă cumpătarea, uneori e greu să te abții să mănânci din toate bunătățile de pe masa de Paști - ouă, drob, carne de miel, cozonac, pască și multe alte dulciuri. De aceea, peste tot apar sfaturi despre cum și cât să mănânci ca să nu te simți rău. Jurnalul Național îți propune un top al celor mai sănătoase alimente de Paști, pentru a ști ce e permis să mănânci și ce ar fi bine doar să guști.

Drobul. Poate că ți se pare surprinzător, dar drobul ar putea primi premiul pentru cel mai sănătos preparat de pe masa de Paște. O felie nu îți aduce foarte multe calorii, în schimb este plină de nutrienți. În medie, 100 de grame de drob au cam 200 de kcal. O felie normală de drob are aproximativ 50 de grame. Așadar, drobul e un excelent preparat de Paște, de care trebuie să profiți. Poți să îl mănânci ca aperitiv sau fel principal, alături de o salată verde sau brânză. Nu e indicat să îl mănânci cu ouă roșii. Alege dintre cele două preparate și nu uita că mai sunt și alte mese la care vei putea mânca ce ai lăsat deoparte acum.

Ouă. Nu e Paște fără ouă roșii. Totuși multă lume se ferește de ele pentru că se spune că ar fi „grele pentru ficat”. În realitate, e adevărat că un ou fiert tare ar putea fi mai greu de digerat decât unul moale, însă, cu excepția celor care suferă de afecțiuni cardiovasculare sau diabet, ouăle nu sunt deloc o problemă. Chiar și mai mult de 1-2 pe zi. Asta se întâmplă pentru că un ou are un conținut de aproximativ 5 grame grăsime și doar 80 de calorii, deci nu îți va afecta silueta. Iar colesterolul conținut de gălbenuș nu este din cel „rău” ci, dimpotrivă, un consum mai mare de ouă poate duce la creșterea nivelului de colesterol „bun” HDL, în organism. Totuși, la fel ca și cu orice aliment, e bine să nu faci excese. Nu amesteca oul cu maioneză, ci mai degrabă mănâncă-l cu muștar sau cu hrean. Vei simți o diferență.

Borșul de miel. E un mod excelent de a consuma carne de miel, bogată în proteine. În plus, faptul că e servit cald te va ajuta cu digestia. Mai e de spus că o porție de borș nu are mai mult de 100 de calorii.

Friptura de miel. Dacă știi să o alegi, să o gătești și, mai ales, să o consumi într-un mod potrivit, carnea de miel poate fi chiar o mâncare sănătoasă de Paște. În primul rând pentru că este o carne roșie, relativ slabă, care poate fi gătită cu ușurință la cuptor sau pe grătar. O porție de friptură de miel poate să aibă 250, chiar 300 de calorii și, atenție, e bine să nu o combini cu mămăliga sau pâinea, ci doar cu legume și verdeață.

Stufatul.  E unul dintre preparatele care trebuie să fie consumate ca fel principal, fără să-l asociezi cu altele. Pentru că este foarte sățios și are multe calorii. E bine să înabuși carnea și să încerci să o cureți de orice urmă de grăsime. Reține că o porție medie de stufat are cam 300 de calorii, deci ar fi bine să nu exagerezi.

Cozonac. Deși e delicios, va trebui să te abții. Mai ales dacă e cu multă nucă. 100 de grame de cozonac, adică vreo două felii au cam 450 de kcalorii. Poți să mănânci o felie pe zi, dar ar fi bine să faci niște sport înainte. Nu uita că e un aport mare de carbohidrați și zahăr și acestea îngrașă.

Pasca. La coada clasamentului alimentelor sănătoase de Paște se află, din păcate, pasca. Acest desert tradițional de Paște trebuie consumat cu moderație, dacă vrei să îți păstrezi silueta intactă. O felie mică ajunge și la 300 de calorii. Cam cât o oră de antrenament intens. Dacă crezi că poți să suplinești cu mișcare, poți să mănânci și pască. Dar nu exagera. Mai ales dacă ai mâncat deja ouă roșii și cozonac.

Un maraton pentru un ou de ciocolată?

De Paște, oricine consideră că își poate permite un ou de ciocolată, indiferent de siluetă. Dar dacă ne uităm pe etichete, la numărul de calorii și ne gândim la câtă mișcare ar trebui să facem ca să ardem aceste calorii, s-ar putea să ne răzgândim. Cu atât mai mult cu cât ouăle de ciocolată sunt preferatele copiilor. Iată cât de greu se „dă jos” un ou de ciocolată, în funcție de gramajul lui.

Un ou mic de ciocolată de 30 de grame are aproximativ 150 de calorii. Cum le consumi? Cu 20 de minute de antrenament cardio intens.

Un iepuraș de ciocolată de aproximativ 100 de grame are cam 500 de calorii. Ca să scapi de ele ar trebui să faci cel puțin o oră de sport intens, de tipul spinning (antrenament pe bicicletă).

Un ou mare de ciocolată de 600 de grame are peste 3000 de calorii. Ca să le arzi ar trebui să alergi un maraton.

×
Subiecte în articol: masa paste