Toate farmaciile au fost obligate, incepand de ieri, sa practice preturi de raft mai mici pentru medicamente. Cel putin asa a anuntat ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, care a promis si plata, pana la 31 ianuarie 2006, a datoriilor catre importatori, producatori, distribuitori si farmacisti.
Nicolaescu s-a intalnit ieri cu reprezentantii asociatiilor producatorilor, importatorilor, distribuitorilor si farmacistilor, pentru a stabili cadrul de plata, pana la sfarsitul lunii ianuarie 2006 (conform acordului semnat de fostul ministru Mircea Cinteza), a datoriilor acumulate - potrivit ministrului - de "guvernarea PSD" in anii precedenti. Eugen Nicolaescu a mai anuntat si incheierea unui protocol, spunand "ca, din punct de vedere al Ministerului Sanatatii, criza medicamentelor s-a incheiat". LINIE DE CREDIT. In urma acestei intelegeri, farmacistii, distribuitorii si importatorii, au anuntat ca vor continua livrarea de medicamente. Potrivit protocolului, pentru plata tuturor datoriilor la medicamentele eliberate in ambulatoriu si in spitale nedecontate pana la 1 octombrie anul acesta, o institutie de credit agreata va deschide din 3 octombrie 2005 o linie de finantare, avand drept garant CAS. Ministrul Sanatatii a mai precizat ca CNAS a inceput sa faca platile pentru avansul de 20%, adica 1.500 de miliarde de lei. Distribuitorii, importatorii si farmacistii precizeaza ca in urma acestui protocol inregistreaza pierderi majore. Directorul executiv al Asociatiei Distribuitorilor de Medicamente din Romania, Ileana Niculescu, a declarat ca distribuitorii au pierdut dobanzile la creditele luate de la banci in acest an. CU COLINDUL. De asemenea, presedintele Colegiului National al Farmacistilor spune ca anul acesta farmacistii lucreaza doua luni gratuit din cauza celor trei pierderi prin modificarile de curs valutar, nerespectarea achitarii a 20% din datorii la 31 iulie 2005 si vanzarea medicamentelor din stoc la noile preturi, mai mici. In ceea ce priveste populatia, cel putin saptamana viitoare, va fi obligata sa colinde de la o farmacie la alta, deoarece multe vor fi in inventar pentru instalarea softului cu noile preturi.
INCHIS PENTRU INVENTAR
|
Potrivit Ordinului Ministerului Sanatatii, de azi preturile medicamentelor scad cu 7% pana la 11%, ca urmare a micsorarii adaosurilor comerciale si a taxelor de importator. Prin aceeasi decizie semnata de ministrul Eugen Nicolaescu se mai stabileste modificarea totala a adaosurilor de import, distributie si farmacie, precum si eliminarea marjei de devalorizare existenta anterior, care era de cinci la suta. "Este posibil insa ca majoritatea farmaciilor sa fie in inventar saptamana viitoare, pentru implementarea noului soft", avertizeaza presedintele Colegiului Farmacistilor din Romania, prof. dr. Dumitru Lupuleasa. De azi scad preturile medicamentelor eliberate pe reteta, nu si al medicamentelor fara reteta, ca de exemplu: algocalmin sau paracetamol.
|
Citește pe Antena3.ro