x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator LOTO: Marele premiu la Loto 6/49 a fost câștigat. Valoarea acestuia este de 1,71 milioane de euro

LOTO: Marele premiu la Loto 6/49 a fost câștigat. Valoarea acestuia este de 1,71 milioane de euro

03 Iun 2022   •   09:03
LOTO: Marele premiu la Loto 6/49 a fost câștigat. Valoarea acestuia este de 1,71 milioane de euro

Marele premiu la Loto 6/49 a fost câştigat, joi. Acesta se ridică la circa 1,71 milioane de euro. Biletul norocos a costat 18,50 lei, transmite Loteria Română.

"La tragerea Loto 6/49 de astăzi, 2 iunie, s-a câştigat premiul de categoria I, în valoare de 8.496.320,80 lei (peste 1,71 milioane de euro). Biletul norocos a fost jucat la o staţie de plată parteneră şi a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49 şi o variantă la Noroc, preţul biletului fiind de doar 18,50 lei", arată instituția

Este cel de-al doilea câştig de categoria I din acest an la Loto 6/49.

Cel anterior a fost câştigat la 27.03.2022 şi s-a ridicat la 14.823.497,68 lei.

Câştigătorul își poate ridica premiul în 90 de zile de la data tragerii. 

 

×
Subiecte în articol: loto