Curtea de Apel Bucureşti a decis că decizia de retragere a distrincţiei "Steaua României", acordată lui Laszlo Tokes, este una corectă.
Consiliul de Onoare al Ordinului "Steaua României" a decis să i se retragă această distincţie europarlamentarului, după ce acesta a făcut declaraţii considerate "antiromâneşti".
Decizia Consiliului de Onoare al Ordinului "Steaua României" a fost atacată de Tokes la Curtea de Apel Bucureşti.
"Am atacat hotarârea Consiliului de Onoare al Ordinului Steaua României ca nelegală şi nefondată. Nelegală, pentru că s-a luat cu încalcarea dreptului constituţional la apărare şi a dispoziţiilor procedurale referitoare la incompatibilitate, adică a fost luată de un Consiliu din care au făcut parte două doamne cavaler, Firea şi Andronescu, care nu s-au purtat însa deloc cavalereste, pentru ca ele au şi semnat sesizarea. Nefondată, pentru că hotarârea e redactată în stilul broşurist al activiştilor de partid, are o lungime ieşită din comun, de 19 pagini şi conţine o serie de acuzaţii foarte grave la adresa lui Tokes, precum «horthyisto-fascist», «revanşard» şi alte perle", a declarat la vremea respectivă avocatul lui Tokes, Kincses Elod.
În 27 iulie, 2013, Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban să construiască "un sistem de cooperare naţională", astfel încât să ofere "protectorat" Transilvaniei, "aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud".
Tokes poate ataca decizia Curţii de Apel la Curtea Supremă.