Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se deplasează pe teritoriul Braziliei asupra faptului că autorităţile locale au emis un avertisment cu privire la prognoza meteo pentru perioada 17-20 ianuarie, în sud-vestul Braziliei, respectiv Sao Paulo, Rio de Janeiro, Minas Gerais, unde se pot înregistra inundaţii, ca urmare a ploilor torenţiale.
MAE recomandă, pentru prevenirea unor situaţii nedorite, evitarea deplasărilor pe distanţe lungi pe teritoriul Braziliei şi informarea, în prealabil, cu privire la zonele afectate de condiţiile meteorologice nefavorabile.
Urmare a condiţiilor meteo pot apărea întreruperi ale comunicaţiilor, ale furnizării de energie electrică şi de apă, precum şi afectări ale reţelelor de transport terestru, maritim şi aviatic, fiind posibile decalări ale curselor programate.
Totodată, inundaţiile pot produce blocaje la nivelul căilor de acces, precum şi la intrările şi ieşirile din oraşe.
Potrivit sursei citate, se prognozează că, în zilele de 18, 19 şi 20 ianuarie, condiţiile meteorologice se vor deteriora şi pot fi afectate atât cartierele periferice, cât şi centrale din oraşele mari, existând posibilitatea închiderii centrelor de aprovizionare şi a şcolilor din zonele inundate.