Un sat aflat pe coasta de est a Tailandei, la 80 de kilometri de capitala Bangkok, este terorizat de maimuţe. Circa 150 de gospodării au fost afectate de aşa-zisa "mare de maimuţe", care fură şi produce distrugeri de aproape zece ani. Şeful comunităţii a relatat agenţiei AFP că, uneori, valuri formate din sute de macaci invadează satul.
"Au aşteptat să adorm, au intrat în casă, s-au dus la bucătărie şi mi-au luat uleiul de gătit, zahărul şi chiar medicamentele din dulap", a povestit reporterilor o localnică.
Cauzele sunt restrângerea habitatului natural al maimuţelor, în urma defrişărilor masive, şi creşterea numărului fermelor. "Înainte, puteau să găsească uşor hrană, dar acum este mai puţină pădure şi trebuie să-şi procure mâncarea din locuinţele oamenilor", a spus conducătorul satului.
"Oamenii s-au mutat mai aproape de natură, de aceea au crescut şansele interacţiunii cu animalelel", a explicat pentru AFP directorul World Wide Fund din Tailanda. Între 1973 şi 2009, Tailanda a pierdut 43% din păduri, conform datelor WWF.
"Macacii îşi pot schimba uşor obiceiurile - ei învaţă într-un fel asemănător oamenilor - şi când ştiu că pot găsi măncare într-un sat, atunci vin", a spus şeful WWF.
Localnicii au fost nevoiţi să-şi acopere casele cu plase şi să-şi blocheze ferestrele în ciuda căldurii tropicale, dar totul este în zadar: maimuţele sunt suficient de inteligente pentru a depăşi obstacolele. "Au pătruns în casă, mi-au împins şi mi-au spart televizorul, după care mi-au furat fierbătorul de orez. Au ştiut chiar să-l deschidă şi să mănânce din el", a povestit un sătean.