x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mamaia,in parcare

Mamaia,in parcare

de Dana Ciobanu    |    26 Aug 2005   •   00:00
Mamaia,in parcare

Daca inovatiile din ultimii ani nu au avut rezultate, organizatorii Festivalului Mamaia s-au gandit sa mearga "tot inainte, ca inainte era mai bine!". Adica, sa revina la TVR si sa aduca orchestra pe scena.

Dupa cativa ani in care transmisia televizata a Festivalului de Muzica Usoara Mamaia a fost asigurata de posturi tv private, editia din acest an a fost adjudecata de TVR 1. Cu emotii ca articolele doppo festival vor fi, in continuare, negative, Liana Sandulescu (producator din partea Televiziunii Romane) a rugat ziaristii sa trateze cu dragoste evenimentul si sa nu fie rautaciosi. "Festivalul Mamaia nu este nici mai bun, nici mai prost decat cum se compune, cum se scriu texte si cum se interpreteaza la noi." Pentru a repune in drepturi cel mai mare festival de muzica usoara din Romania, organizatorii au hotarat ca in 2005 concurentii de la Interpretare sa cante cu orchestra live, miscare ce presupune repetitii mai ample si mai serioase. De la anul, echipa de la Mamaia va impune acompaniament live si la sectiunea Creatie. La conferinta de presa "pe genunchi" (scaunele pentru ziaristi fiind aduse din mers, iar mapele de informare lipsind cu desavarsire), au participat si doi membri ai juriului, Zoia Alecu si compozitorul Andrei Kerestely, care au remarcat vocile bune de la Interpretare si absenta unor compozitii memorabile la Creatie.

ATIPIC. In acest an, bugetul festivalului este de 8 miliarde de lei vechi (alocat de Consiliul Judetean Constanta), caruia i se adauga mai multe miliarde de lei constand in tehnica si echipa deplasate de TVR la Mamaia. Marele Trofeu consta intr-un autoturism Skoda ultimul tip, in valoare de aproximativ 13.000 de euro. Prezentatorii festivalului sunt "atipici": Dan Teodorescu (liderul trupei Taxi) si Dorina Chiriac (actrita la Teatrul de Comedie din Bucuresti). Recitalurile din cele patru seri ale evenimentului sunt sustinute de Big Band Orchestra Radio, Scoala Vedetelor, trupele Proconsul si Iris.

×
Subiecte în articol: observator mamaia