x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mariana Câmpeanu: Avem bani de ajutoare pentru toţi salariaţii de la Oltchim

Mariana Câmpeanu: Avem bani de ajutoare pentru toţi salariaţii de la Oltchim

03 Oct 2012   •   15:40
Mariana Câmpeanu: Avem bani de ajutoare pentru toţi salariaţii de la Oltchim

Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Mariana Câmpeanu, a dat asigurări, la finalul şedinţei săptămânale de Guvern, că există bani pentru toţi angajaţii Oltchim care ar urma să beneficieze de ajutoare sociale.

"Avem bani pentru cifra pe care a anunţat-o Guvernul, pentru 1.400 de persoane, dacă va fi cazul. Dar nu cred că va fi cazul chiar pentru toţi salariaţii, dar avem bani pentru toţi. Vom verifica veniturile pe care le mai obţin membrii familiei respective, astfel încât să acordăm aceste ajutoare persoanelor care au nevoie. De asemenea, împreună cu primăriile, se vor analiza şi bunurile mobile şi imobile pe care le au persoanele respective, aşa încât să ne putem încadra în prevederile legale. O să analizăm fiecare caz în parte, iar lista va fi nominală. Nu pot să vă dau sume acum, pentru că nu le am. O anchetă socială are 15 pagini şi trebuie o serie de elemente de care să se ţină cont", a afirmat Câmpeanu.

Ministrul Muncii a mai spus că anchetele sociale pentru circa o mie de salariaţi de la Oltchim vor fi finalizate până vineri, cel târziu, în vederea acordării de ajutoare financiare din partea Guvernului.

"Ştiţi că, în această perioadă, am promis că vom acorda un ajutor persoanelor care lucrează la Oltchim dacă procesul de privatizare nu o să aibă succes. În ziua în care am aflat că acest lucru se va întâmpla, am plecat imediat la prefectura Vâlcea şi am organizat sistemul de culegere a datelor pentru anchetele sociale. Pot să vă informez că, până azi dimineaţă, s-au făcut 300-320 de anchete sociale. Sunt peste 20 de echipe în teren care continuă această activitate şi sper ca, până mâine sau vineri cel târziu, pentru circa 1.000 de salariaţi, anchetele să fie terminate. Este vorba despre salariaţii care au salariu sub salariul mediu pe economie, după care vom face o Hotărâre de Guvern în care vom aproba nominal aceste ajutoare", a precizat Mariana Câmpeanu, potrivit Agerpres.

Pe de altă parte, ministrul Muncii a anunţat aprobarea altor două Hotărâri de Guvern, referitoare la calitatea serviciilor sociale pentru persoanele cu handicap, respectiv la finanţarea unor cheltuieli de investiţii la centrele rezidenţiale şi de zi.

"Astăzi, s-au mai aprobat două Hotărâri de Guvern. Una care se referă la un Program Naţional de Implementare a Standardelor Specifice pentru Calitatea Serviciilor Sociale pentru persoanele cu handicap. Este o Hotărâre de Guvern care, de fapt, prelungeşte aplicarea acestui program naţional ce trebuia să se încheie în 2010. Astfel, am propus prelungirea acestuia până în anul 2014. De asemenea, a mai fost aprobată o Hotărâre de Guvern prin care se va stabili procedura de acordare a unor sume din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii pentru finanţarea unor cheltuieli de investiţii şi reparaţii capitale la centrele de zi şi rezidenţiale, ţinând cont că suntem şi în prag de iarnă şi unele reparaţii trebuie finalizate", a conchis ministrul Muncii.

×