Tânărul transporta opt oameni din România care plecaseră la muncă în Belgia, la împachetat de mazăre. Pe autostrada Heppignies din Belgia I s-a defectat maşina şi, ca orice roman, a încercat singur să şi-o repare. După ce a constată că îl depăşeşte o astfel de problemă a decis să se cazeze împreună cu muncitorii la un motel aflat la 20 de kilometric distanţă. Bagajele au rămas în maşină în parcare şi de aici a început toată nebunia.
Autoutilitara din Belgia aparţine Societăţii comeciale Cars Home Construct SRL dintr-un satul Văleni, comuna Plopşoru. La sediul firmei, care este de fapt domiciliul patronului, nu s-a aflat nimeni. El locuieşte cu mama care se afla internată în spital. Firma nu are niciun angajat, patronul fiind cel care conducea maşina în Belgia.
A vrut să-şi repare maşina
Andrei Dumitraşcu n-a ajuns, încă, în ţară, el fiind reţinut pentru declaraţii la poliţia din Belgia. A reuşit, totuşi, să vorbească în ţară cu familia şi să le explice ce s-a întâmplat.
“S-au agitat văzând o maşină în parcare. Nu s-a întâmplat nimic, decât că Andrei, cumnatul meu, a parcat maşina, după ce I s-a defectat o pompă. În afară costurile reparaţiilor maşinii sunt foarte mari, trebuie să vină platform, o plăteşti, o duci în service, plăteşti, manopera, piesele, costă foarte mult, undeva în jur de 5.000 de euro. El şi-a făcut calculele şi a luat decizia să pună singur pompa la maşină. S-a dus să cumpere, a găsit, a luat-o şi a văzut apoi că nu poate să facă singur asta. În final, a renunţat şi cum era frig afară, a luat decizia să meargă cu celelate persoane să se cazeze, lăsând în maşină bagajele. Asta s-a întâmplat duminică spre luni. Apoi a fost găsit de poliţie, a explicat omul tot, au văzut că nu au nimic şi s-au lămurit lucrurile”, a povestit, Marin Butan, cumnatul patronului.
Şoferul maişinii era patronul firmei
Firma tânărului a fost înfiinţată în 2006 în satul Văleni. Conform registrului comerţului, Andrei Dumitraşcu este administrator şi asociat unic, iar în Belgia conducea chiar el dubiţa suspectă.
Dubiţa părea destul de lăsată din cauza greutăţii, avea ferestrele închise la culoarea şi era staţionată pe autostrada A15. Maşina a fost scanată cu detectorul de metale a Aeroportului Charleroi, moment în care s-a constata ca vehiculul era "deosebit de greu şi conţinea ceva care ar fi putut fi material exploziv".
Dupa deschiderea uşilor autovehiculului şi verificarea acestuia, politiştii belgieni au exclus orice risc de explozie.