x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministerul Sănătății nu ia în calcul introducerea de amenzi pentru medicii care vaccinează împotriva COVID-19 persoane neprogramate

Ministerul Sănătății nu ia în calcul introducerea de amenzi pentru medicii care vaccinează împotriva COVID-19 persoane neprogramate

08 Feb 2021   •   12:46
Ministerul Sănătății nu ia în calcul introducerea de amenzi pentru medicii care vaccinează împotriva COVID-19 persoane neprogramate
Sursa foto: Lucian Alecu

Ministerul Sănătății a anunțat că nu ia în calcul introducerea de amenzi de 20.000 de lei pentru medicii care vaccinează împotriva COVID-19 persoane neprogramate.

„Ministerul Sănătății monitorizează campania de vaccinare anti COVID-19 și face verificări, în baza reglementărilor în vigoare, acolo unde sunt semnalate abuzuri. Prioritatea Ministerului Sănătății este protejarea prin imunizare a persoanelor la risc: adulții peste 65 de ani, cei care suferă de boli cronice, sunt încadrați într-un grad de handicap, imobilizați, imunodeprimați sau fără adăpost", arată instituția condusă de Vlad Voiculescu.

Precizările vin în contextul în care în spațiul public a apărut informația privind instituirea unor amenzi în aceste cazuri.

Ministerul Sănătății informează că nu ia în considerare introducerea unui nou regim de sancțiuni, dar recomandă ferm ca vaccinarea să respecte etapele așa cum sunt stabilite de legislația în vigoare, respectiv HG 1031/2020 privind aprobarea Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România cu modificările și completările ulterioare și OMS nr. 2171/2020 privind stabilirea Normelor privind autorizarea, organizarea și funcționarea centrelor de vaccinare.

×