x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Complexul Energetic Hunedoara, la control! Sunt suspiciuni că s-ar fi acordat prime, înainte de intrarea în insolvenţă

Complexul Energetic Hunedoara, la control! Sunt suspiciuni că s-ar fi acordat prime, înainte de intrarea în insolvenţă

10 Ian 2016   •   16:16
Complexul Energetic Hunedoara, la control! Sunt suspiciuni că s-ar fi acordat prime, înainte de intrarea în insolvenţă

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a declarat duminică că a trimis corpul de control la Complexul Energetic Hunedoara, existând suspiciunea că au fost acordate prime pentru cei din conducerea companiei înainte de intrarea în insolvenţă.

"Am auzit că acolo s-au făcut nişte plăti înainte de intrarea în insolvenţă, s-au şi dat nişte prime undeva în zona conducerii. Am trimis un corp de control. Acolo sunt nişte lucruri care depăşesc nivelul meu de înţelegere şi ceea ce consider eu că este o atitudine corectă, morală şi responsabilă. Cred că trebuie să ne asumăm cu toţii o stare de lucruri, că aceasta este o situaţie care are un context istoric cert. Trebuie să punem punct. Situaţia în care ne aflăm este o realitate. Trebuie să spunem stop risipei, stop corupţiei, stop până la urmă amestecului între elemente de profesionalism şi alte lucruri, politizare sau mai ştiu eu ce, şi să invităm în acest context pe toţi cei care cu adevărat vor să schimbe ceva şi pot să o facă", a precizat, la Realitatea TV, ministrul Energiei.

Tribunalul Hunedoara a admis, joi, cererea de intrare în insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara, la solicitarea acestuia, urmând ca de punerea în practică a acesteia să se ocupe o firmă specializată din Craiova.

'S-a admis cererea formulată de către debitoare (CEH, n.r.). S-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei. Ca administrator judiciar provizoriu în prezenta cauză a fost desemnată Casa de Insolvenţă GMC SPRL Craiova', a declarat, pentru AGERPRES, purtătoarea de cuvânt a Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman.

Instanţa a luat act de faptul că într-un alt dosar 18 firme au solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva CEH şi a hotărât conexarea celor două cauze. Cererile formulate de aceşti creditori devin declaraţii de creanţă în prezenta cauză.

De asemenea, instanţa a luat act de renunţarea la judecată a cererilor de deschidere a procedurii insolvenţei depuse de alte opt firme din ţară pentru datoriile pe care CEH le înregistrează faţă de acestea.

Hotărârea instanţei de judecată poate fi atacată cu apel în termen de 7 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă (BPI).

Preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) al CEH, Aurelian Ghimpău, declara, la finalul lunii decembrie, că solicitarea Complexului Energetic Hunedoara de a fi deschisă procedura insolvenţei se impunea, dacă se iau în considerare rezultatele economice ale companiei.

Potrivit acestuia, CEH are datorii de peste 1,2 miliarde de lei. În opinia preşedintelui CA al CEH, intrarea în insolvenţă poate proteja compania, în paralel cu o posibilă redresare economică a acesteia.

Sursa: Agerpres

×