La rândul său, Gabriel Oprea a decis să scoată în stradă peste 25.000 de angajaţi ai ministerului de Interne, car vor asigura liniştea şi ordinea publică în perioada sărbătorilor. Purtătorul de cuvânt al ministerului de Interne, Monica Dajbog a declarat că: “în ceea ce priveşte intervenţia medicală de urgenţă, în perioada sărbătorilor vor fi disponibile 277 de echipaje SMURD, la care se adaugă 745 echipaje de ambulanţă, toate acestea aflându-se sub coordonarea operativă a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Compartimentele şi Unităţile de primiri urgenţe vor funcţiona în program continuu asigurând asistenţa de urgenţă pe întreaga perioadă a sărbătorilor de Paşte.
În ceea ce priveşte componenta aeriană de intervenţie, 16 aeronave ale Inspectoratului General de Aviaţie, dintre care şase elicoptere SMURD şi avionul medical, sunt pregătite să intervină în caz de urgenţe medicale sau pentru acordarea de sprijin aerian celorlalte forţe ale MAI.
Citește pe Antena3.ro

