x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mischie, la mana PNA

Mischie, la mana PNA

30 Apr 2004   •   00:00

Presedintele executiv al PSD, Octav Cozmanca, spune ca daca PNA va incepe urmarirea penala, Nicolae Mischie va fi exclus din partid, iar daca verdictul va fi neinceperea urmaririi penale „lucrurile sunt clare".

GABRIELA ANTONIU

Presedintele executiv al PSD, Octav Cozmanca, a declarat miercuri noapte, dupa discutia cu reprezentantii primarilor gorjeni veniti special la Bucuresti pentru sustinerea candidaturii lui Nicolae Mischie, ca a luat act de opiniile acestora si le-a spus ca situatia din Gorj se va rezolva in sedinta de luni a Delegatiei Permanente.

Cozmanca a precizat ca daca PNA nu se va pronunta asupra cazului Mischie pana la data de 8 mai, cand se depun listele de candidati, conducerea PSD va lua o decizie.

PORTITE. „Probabil, pe listele de partid va fi greu sa acceptam candidatura unuia sau a altuia, dar nu putem opri pe cineva sa candideze ca independent", a spus Octav Cozmanca.

El a precizat ca aceasta nu este o recomandare pentru cei aflati in situatii asemanatoare cu a lui Mischie, dar este problema lor daca vor candida ca independenti. „Nu le putem interzice", a adaugat presedintele executiv al PSD.

Cozmanca a mai spus ca acelasi lucru s-ar aplica si in cazul lui Marian Vanghelie si al lui Bebe Ivanovici, cercetati si ei de PNA.

El a adaugat ca pana luni va opta si liderul suspendat al filialei Ialomita, Gheorghe Savu, daca va candida sau nu, dupa ce conducerea PSD s-a opus candidaturii acestuia pe listele partidului.

APRECIERI. Presedintele executiv al PSD a declarat ca i-a apreciat pe primarii din Gorj care au venit sa-l sustina pe Mischie, aratand ca acestia au dat dovada de „colegialitate", dar nu de „cumpatare si retinere".

Potrivit lui Cozmanca, sosirea acestora la Bucuresti este o forma de a-si sustine „omul cu care au trecut ani de zile", dar ei au exagerat pentru ca au venit in Capitala fara sa anunte si sa ceara anterior o intrevedere cu conducerea partidului.

El a spus ca venirea sustinatorilor lui Mischie probabil afecteaza partidul, dar conducerea PSD nu intelege sa ia decizii la interventia si presiunea unora sau altora.

Gorjenii sunt multumiti de raspuns

Primarul din Arcani, Daniel Drumen, a declarat ca discutia cu liderii partidului Octav Cozmanca si Serban Mihailescu a fost amiabila, in care primarii si-au expus doleantele. El a aratat ca au fost asigurati de catre cei doi ca se va tine cont de opinia lor la luarea deciziei de catre Delegatia Permanenta. Primarul din Bustuchin a precizat ca primarii sunt multumiti de raspunsul celor doi lideri ai PSD si ca lucrurile vor fi rezolvate asa cum vor fi stabilite luni de Delegatia Permanenta. El a spus ca primarii PSD il sustin in continuare pe Mischie. /

Bebe Ivanovici, al doilea baron PSD care nu va candida la locale

Presedintele Consiliului Judetean Ilfov, Bebe Ivanovici, nu se va mai regasi pe listele PSD pentru alegerile locale, a anuntat ieri presedintele partidului, Adrian Nastase. Bebe Ivanovici devine astfel cel de-al doilea baron local cercetat de PNA, dupa Gheorghe Savu de la Ialomita, pe care PSD a decis sa nu-l sprijine in alegeri. Vicepresedintele PSD Sorin Oprescu a precizat ca, de fapt, a fost decizia lui Ivanovici de a nu mai candida, insa surse din partid sustin ca el se afla pe lista pe locul sase, dar nu a fost agreat de conducerea PSD. (Silviu Sergiu)
×
Subiecte în articol: observator psd mischie