Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Arhiepiscopia Tomisului organizează, în această seară, de la ora 18.00, în ajunul praznicului celui cunoscut în religia creştină drept 'Purtătorul de Biruinţă', o procesiune urmată de Slujba Vecerniei, cu prilejul aducerii spre închinare a raclei cu moaştele Sfântului Gheorghe, la Biserica 'Sf. Mare Mc. Gheorghe', din Constanţa.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei, Călin Gavrilaş, citat de Agerpres, relicvele au fost donate de cardinalul Dionigi Tettamanzi, arhiepiscop emerit de Milano (Italia), şi vor fi depuse definitiv, spre închinare, în lăcaşul de cult creştin-ortodox constănţean.
Biserica 'Sf. Gheorghe' din Constanţa este cunoscută în rândul credincioşilor şi datorită faptului că pictura este realizată de marele artist Nicolae Tonitza.
Miercuri, Biserica 'Sf. Mare Mc. Gheorghe' din Constanţa îşi va prăznui hramul, prilej pentru arhiepiscopul Teodosie de a săvârşi aici Slujba Sfintei Liturghii, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (270 - 303) este un sfânt megalomartir, pomenit de toate Bisericile creştine tradiţionale, pe data de 23 aprilie. Potrivit izvoarelor istorice, s-a născut în Capadocia (Asia Mică), într-o familie creştină, tatăl său fiind general roman. La vârsta de 30 de ani a devenit, la rândul său, general în armata împăratului Diocleţian (284 - 305). Sfântul Gheorghe s-a ridicat împotriva hotărârilor anticreştine ale Consiliului de la Nicomedia (Asia Mică) din 303, fapt ce i-a adus persecuţii din partea lui Diocleţian. A suferit supliciul martirajului fiind torturat, otrăvit şi mai apoi decapitat.
Cercetările istorice mai recente afirmă că Sfântul Gheorghe a murit ca martir în Palestina, în cetatea Diospolis, lângă Lidda (Lodd), cu puţin timp înaintea domniei lui Constantin. Eusebius, episcop al Cezareei din Palestina şi apologet creştin, îl menţionează ca martir atunci când relatează despre Consiliul de la Nicomedia (303).
Moaştele Sfântului Gheorghe au fost aşezate în oraşul Lidda (Lodd), unde s-a creat un pelerinaj permanent al creştinilor, încă din antichitate, pentru închinare. La Biserica din Lidda (Lodd) se păstrează mormântul Sfântului Gheorghe, candela sa din care se miruiesc pelerinii şi lanţurile de fier cu care marele mucenic a fost legat în temniţă.
Mai multe date certe, despre viaţa sa, nu se cunosc, neexistând niciun document epigrafic al epocii. Ceea ce se ştie despre el a fost scris ulterior.
În ţara noastră, Sfântul Gheorghe este ocrotitorul Armatei Române, fiind totodată unul dintre cei mai prezenţi sfinţi, numeroase biserici purtând hramul său. Există numeroase oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel.
Imaginea Sfântului Gheorghe ucigând balaurul este prezentă şi pe steagul Moldovei medievale, trimis de Ştefan cel Mare la Mănăstirea Zografu, de la Muntele Athos. În tradiţia populară, Sfântul Gheorghe este patronul măcelarilor, agricultorilor, călăreţilor, fermierilor şi al bolnavilor de lepră.
Praznicul Sfântului Gheorghe este asociat cu începutul verii pastorale, aşa cum Sfântul Dumitru anunţă încheierea acestui sezon.
Tot tradiţia populară spune că există o înţelegere cosmică între Sân-George şi Sânedru: când cântă broaştele pentru prima dată în an, Sân-George ia cheile de la Sânedru pentru a 'deschide' drumul vegetaţiei la viaţă. De Sfântul Gheorghe se împodobesc casele cu plante care simbolizează renaşterea naturii.
Ajunul sărbătorii, 22 aprilie, este cunoscut sub numele de Sângiorzul vacilor sau Alesul şi este sărbătoarea ciobanilor. Obiceiul marchează începutul anului pastoral când, potrivit tradiţiei, se aleg ciobanii, miei şi locul viitoarei stâne. Tot atunci se pregătesc oile pentru muls şi se prepară primul caş.
Tot în ajunul zilei de Sfântul Gheorghe, se crede că spiritele malefice şi strigoii umblă noaptea prin gospodării pentru a fura mana laptelui de la vaci. Prin tradiţie, spiritele rele pot fi alungate cu ajutorul unor plante precum usturoiul, rugul de măceşe, pelinul, rostopasca sau leuşteanul. De asemenea, gospodarii obişnuiau să aprindă focuri rituale, cântau din bucium, produceu zgomote şi săvârşeau pomeni, pentru îmblânzirea morţilor deveniţi strigoi.
Citește pe Antena3.ro
