x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Montserrat Caballe şi Al Bano, în concert la Bucureşti

Montserrat Caballe şi Al Bano, în concert la Bucureşti

17 Apr 2009   •   00:00

Bucureştenii sunt invitaţi în ziua de Paşti la un concert special. Celebra soprană Montserrat Caballe şi interpretul italian Al Bano Carrisi - Ambasadorul Extraordinar al Bucureştiului în lume - sunt vedetele Marelui Concert de Sfintele Paşti oferit de Primăria Capitalei.



Evenimentul va avea loc duminică, 19 aprilie, în Piaţa Constituţiei. Pe scena special amenajată chiar în rondul din faţa Palatului Parlamentului vor mai urca: orchestra Bucharest Symphonic Pops, dirijată de Constantin Adrian Grigore, corala "Nicolae Lungu" a Patriarhiei Romane, solistul Marcel Pavel, tenorul Teodor Ilincăi şi soprana Irina Iordăchescu. Intrarea este liberă!

Toţi cei care îndrăgesc acest stil de muzică se vor delecta cu partituri de înalt rafinament în interpretări de excepţie. Concertul va începe la ora 19:00. Pentru a evita aglomeraţia, duminică între orele 16:00-24:00 va fi restricţionat traficul pe Bulevardul Unirii, pe ambele sensuri.

Un eveniment inedit are loc la Brăila. Ghirlandele cu beculeţe colorate, folosite de Crăciun şi de Revelion vor fi aprinse în noaptea de Înviere. "În noaptea de Paşti, vrem să redeschidem iluminatul public. Oamenii circulă în această noapte, aşa că am luat această decizie. Nu vom aprinde clopoţeii, ci doar ghirlandele", a declarat primarul Aurel Simionescu.

×
Subiecte în articol: observator